Atunci când am aflat că Teodora Enache urmează să-şi lanseze noul său album ”A Child Is Born” în Bucureşti, la cafeneaua Godot, am avut o reţinere în a fi prezent la eveniment. Nu o mai ascultasem pe Teodora live şi îmi era teamă de o “cântare” în dulcele stil românesc, cu interpretări “originale” ale standardelor binecunoscute, cu biografii romanţate şi exagerate de prezentatori plicticoşi şi cu ego-uri supradimensionate ale celor care urmau să se “producă” pe scenă.

Deşi prezint « Ora de Jazz » la RFI România de mai bine de 17 ani, trebuie să mărturisesc că nu mă consider un specialist, ci doar un iubitor de jazz. Sunt un ascultător mereu fascinat de acest gen muzical şi un împătimit al frumuseţii lui speciale. Nefiind un specialist, nu am considerat niciodată necesar să fiu prezent în reviste şi la evenimente muzicale « cu specific » şi să emit păreri docte despre un muzician sau altul.

Aşa cum spuneam, sunt doar un consumator de jazz care a dorit dintotdeauna să împărtăşească cu ceilalţi bucuria şi emoţia unei teme muzicale sau fiorul unor trăiri intense generate de improvizaţii pline de virtuozitate. De aceea am fost întotdeauna exigent si subiectiv în alegeri şi aprecieri.

Principala mea alegere subiectivă a fost aceea că am considerat întotdeauna jazz-ul o formă de artă tipic americană, încifrată într-un mesaj al iubitorilor de frumos de pe plantaţii şi a celor trăind în suburbiile marilor oraşe, mesaj pe care mai întîi l-au adus în cluburile şi sălile de dans din « downtown » şi mai apoi au dorit să-l transmită lumii întregi. De aceea, l-au introdus în sticle goale de Bourbon pe care le-au aruncat în apele Atlanticului cu speranţa că cineva, pe malul celălalt, va găsi cîndva mesajul şi va reuşi să-i pătrundă înţelesul. Pînă acum, puţini au fost europenii care au reuşit să pescuiască sticla.

Printre aceşti « puţini » am avut su