Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a cerceta conflictul de interese în cazul deputatei democrat-liberale Bânduşa Cornelia Novac, care este şi directorul circului Globus din Bucureşti, anunţă Agerpres.
Inspectorii de integritate au constatat că Brânduşa Novac încalcă dispoziţiile articolelor 70 şi 72, din Legea 161/2003, pivind conflictul de interese în materie administrativă, se precizează în comunicatul de presă al agenţiei. ANI susţine că, din 22 februarie 2008 şi până în prezent, Brânduşa Novac deţine, în baza unor contracte de management, funcţia de director/manager al "Circ & Variete Globus" Bucureşti.
În acelaşi timp, Brânduşa Novac este deputat din 2008, având funcţia de secretar al Comisiei pentru cultură, arte şi mijloace de informare în masă a Camerei Deputaţilor.
În urma evaluării declaraţiilor de avere şi de interese, ANI a identificat elemente în sensul încălcării legislaţiei privind regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă şi penală, deoarece, în perioada 5 decembrie 2006 - 12 mai 2009, Brânduşa Novac, în calitate de persoană fizică, precum şi în calitate de asociat în cadrul SC Sidus Artis SRL, ar fi încheiat 11 contracte de colaborare, precum şi contracte pentru realizarea unor spectacole de către Circul Globus Bucureşti (în prezent "Circ & Variete Globus" Bucureşti), unde ocupă funcţia de director/manager.
ANI susţine că Brânduşa Novac s-ar afla în conflict de interese în materie administrativă, deoarece ar fi semnat, în calitate de persoană fizică, cu ''Circ&Variete Globus'' Bucureşti, două contracte de realizare a scenariilor şi regiei pentru două spectacole, precum şi un contract de colaborare încheiat între ''Circ&Variete Globus'' Bucureşti şi SC Sidus Artis SRL, societate în cadrul căreia a deţinut, până în 2