Rapid are 56 de puncte şi niciun joc al rezultatelor n-o maipoate afecta. După două sezoane catastrofale, giuleştenii sunt dinnou calificaţi în cupele europene. Ce a făcut diferenţa peparcursul sezonului e greu de analizat, dar un lucru e cert:decisive au fost ultimele victorii din deplasare cu Marian Radaantrenor, care au venit după ce Rapid câştigase tot anul treimeciuri departe de casă!
1-0 cu Pandurii Târgu Jiu, 1-0 cu Steaua şi 2-1 cu "U" Cluj, toateîn deplasare, şi nouă puncte obţinute nesperat de trupa lui MarianRada într-un moment în care toată lumea o vedea din nou înecată lamal. Istoria negativă nu s-a mai repetat însă, şi Rapid nu mai areemoţii pentru meciul cu FC Braşov, din ultima etapă. Toate ar fifost însă altfel dacă giuleştenii nu s-ar fi transformat subitdintr-o echipă slabă în deplasare, într-una care joacă perfectastfel de jocuri.
Recordegalat de Rada după patru ani
Un mare merit îi aparţine lui Marian Rada. Cel puţin asta aratăstatistica. Rapid s-a chinuit tot sezonul în deplasare, a jucat laegal şi cu cele mai accesibile adversare şi avea în momentuldemiterii lui Şumudică doar trei victorii obţinute departe de casă:1-0 cu Mediaş, 2-0 cu Sportul, ambele în tur, şi 1-0 la CFR, înretur. Linia de clasament era dezastruoasă: Rapid, cea mai slabăechipă în deplasare dintre candidatele la Europa.
După venirea lui Rada, totul s-a schimbat şi Rapid a obţinut celetrei victorii consecutive nesperate. Giuleştenii nu mai legaserătrei astfel de succese din campionatul 2007-2008, când pe bancăstătea Rednic. "Puriul" a fost schimbat cu Marian Rada, actualulantrenor fiind ultimul care a calificat echipa în Europa, chiar înacel sezon.
Ultima serie de trei victorii consecutive ale Rapidului îndeplasare a fost în 2007: 2-0 cu Poli Iaşi, 3-1 cu Pandurii şi 2-0cu Dinamo.
10 punctedin doisprezece posibile