Se va face din nou studiul de fezabilitate, pentru că cel vechi nu mai e de actualitate
"Oricum acesta nu mai are relevanţă, pentru că includea numai unitatea 3 şi se referea la preţurile din 2004 - 2005"
Dacă întregul proiect va costa numai 4 mld. euro, Nuclearelectrica îşi poate susţine din surse proprii investiţia aferentă celor 40 de procente în EnergoNuclear
Succesiunea miniştrilor Economiei din ultimii ani s-a răsfrânt, inevitabil, asupra marilor proiecte energetice ale României. Anunţată cu mare tam-tam încă de acum 5 ani, construirea reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă se află din nou în stadiu incipient: studiul de fezabilitate se va face din nou, pentru că cel vechi nu mai e de actualitate şi, oricum, cuprindea numai date referitoare la reactorul 3, nu şi la unitatea 4.
"Costul studiului iniţial de fezabilitate (care, în opinia noastră, nici nu mai are, la ora actuală, relevanţă, întrucât pe de o parte acoperea numai Unitatea 3 şi, pe de altă parte, include preţuri la momentul 2004-2005, actualmente absolut depăşite) reprezintă o informaţie protejată comercial, regăsindu-se într-un contract comercial. Astfel de informaţii vor putea fi dezvăluite public numai în măsura în care există acordul tuturor partenerilor contractuali", au declarat pentru Curierul Naţional surse din domeniu, răspunzând la întrebarea privind costurile studiului de fezabilitate.
RBS Frankfurt plc va propune o structură de finanţare a proiectului
În ceea ce priveşte demersurile ce vor fi făcute pentru realizarea unui nou studiu de fezabilitate, directorul general al Nuclearelectrica, Pompiliu Budulan, ne-a informat că RBS Frankfurt plc, consultantul financiar al EnergoNuclear, va elabora analiza economico-financiară a proiectului (studiul de fezabilitate) şi va propune o structură de finanţare a proiectului.
"Momentan se află în