"cu ochii legati/ sfirsitul pindeste-n ploaie/ si cu miinile goale/ inceputu-i sta protapit in usa" Ca niciodata in ultimii ani, anul acesta am ajuns abia dupa 1 mai la tara, la Amnas. Stiam de la stirile meteo ca perspectivele nu erau tocmai bune, dar cind m-am dat jos din tren la Saliste, pe la sase jumate dimineata, cerul era promitator. Pe la jumatatea drumului, in dreapta mea a oprit o masina. - Haideti, urcati! Jumatate de noroc, chit ca n-ar fi fost nici o catastrofa daca ar fi trebuit sa merg pe jos tot drumul pina-n sat. Cind am intrat in cele din urma in curte, m-am crucit: iarba era deja aproape de juma' de metru! Si instantaneu mi-am amintit ca nu mai aveam coasa - se rupsese-n toamna, cind am cosit pe ripa din capatul gradinii ceva balarii! Cuibul de codrasi Am deschis apoi usa spre holul mic de la intrare si mi s-a parut ceva ciudat: sub contorul de curent erau tot felul de frunze si surceluse uscate. Cind am ridicat privirea, ce sa vezi: pe contor, un cuib de pasare! Vazind capsorul unei vietati mici, am si scos digitalul ca sa fotografiez puiul de pasare. Ti-ai gasit! Puiul era chiar pasarea si si-a luat numaidecit zborul. In cuib: un puiut tocmai iesit din gaoace! M-am retras oarecum speriat, am deschis casa, mi-am dus bagajele inauntru. Si din ziua aceea de marti (3 mai) pina la plecarea mea (9 mai), am trecut prin holul devenit loc de cuib mereu cu multa bagare de seama, fara vreun fel de miscari bruste, vorba aceea, ca sa nu deranjez femeiusca de codras. Pentru ca, da, cuibul era al unei perechi de codrasi, o pasare micuta, cu o coada rosie, lunga cit restul pasarii! Hm, m-am gindit, ce chestie! De ceva ani, am observat mereu niste codrasi prin curte, habar n-am unde si-au facut in toti anii acestia cuibul, dar uite ca acum au luat in stapinire, ca sa zic asa, o parte din casa! Prin 2005 am scris chiar si un poem in care apare o pereche de codrasi