- Diverse - nr. 783 / 16 Mai, 2011 Celor care participa la nefericitele evenimente de inmormantare, avand ca ceremonial religios si loc de inhumare Cimitirul Municipal de langa Sangeorgiul de Mures, le recomandam sa se abtina. Nu de la plans, ci, de la nevoi. Celor trecuti in cele vesnice nu le recomandam nimic, in afara de urarea de a avea somnul lin. Abtinerea se refera la necesitatile fiziologice generate prin functionarea, optima sau nu, a aparatului urinar si a tractului digestiv. Evitam unele formulari uzuale, dar recomandarea noastra este sa evite toaleta din incinta cimitirului. Ea se afla amplasata langa gardul ce delimiteaza spatiul cimitirului, de liziera padurii. Este o constructie solida, sa reziste in timp, compartimentata separat, pe sexe, pentru utilizatori. In privinta celor din urma, dupa aspectul pe care generos in tradeaza, este cert ca nici animalele din padure nu se incumeta sa se foloseasca de o astfel de toaleta publica. De apa curenta pentru spalarea mainilor, sapun, deodorante, sau incalzire, nici ca poate fi vorba. Este in schimb asigurata o ventilatie naturala, in interior, reusita prin miscarile de aer care se produc datorata lipsei usilor. Hartie igienica, ati ghicit, nu este. Cine vine la inmormantare, este bine sa-si indese prin buzunare asa ceva. O solutie extrema pe care nevoiasii o au la indemana, de a se utiliza un inlocuitor mai landemana al hartiei igienice, se materializeaza prin frunzele de urzici, care pot fi procurate la fata locului, din jurul W.C-ului, avand aici o bogata reprezentare. In loc de latrina ce domina impozanta zona de nord-vest a cimitirului, se poate iesi in padure, prin spartura din gard, cu riscul de rostogolire cu nadragii-n vine, pe o rapa cu o diferenta de nivel de circa 15 metri. Dumnezeu cu mila si noi cu mizeria! VIOREL CONTIU - Diverse - nr. 783 / 16 Mai, 2011 Celor care participa la nefericitele e