Emil Boc trebuie să decidă rapid dacă rămâne sau nu premier şi a avertizat că va fi greu pentru PDL să treacă un nou Cabinet prin Parlament, dacă se va ajunge la o asemenea soluţie, a declarat, astăzi, deputatul PDL Cristian Boureanu, la Radio France International, potrivit NewsIn.
"Cred că orice variantă este posibilă. Mi-este foarte greu să spun ce va decide Emil Boc şi echipa sa pentru că punctele dânşilor de vedere s-au schimbat de la o extremă la cealaltă în ultimele trei luni. Aceeaşi oameni care-i cereau demisia imediată, l-au susţinut ulterior ca premier şi ca preşedinte de partid, iar astăzi unii dintre ei consideră că ar trebui să plece din fruntea Guvernului", a răspuns Boureanu.
Totuşi, deputatul a opinat că Boc trebuie să rămână la Guvern, deoarece ar fi ceva "unic" ca proaspătul învingător de la congres să fie înlocuit. " Pentru partid, mă situez pe altă opţiune decât colegii dânsului: cred că odată ales preşedinte, am fi un caz unic în care premierul să-şi dea demisia a doua zi. Pe de altă parte, o schimbare la Guvern s-ar putea să genereze în timp ceea ce nu a reuşit să genereze schimbarea aşteptată la partid, deci să genereze o speranţă şi un plus de imagine pozitivă asupra partidului, bazat pe rezultatele economice obţinute la Guvern", a adăugat omul politic.
El a mai afirmat că decizia îi aparţine lui Emil Boc, dar că oricare ar fi, trebuie să aibă susţinerea preşedintelui, a coaliţiei şi să fie "rapidă" şi definitivă. "Cred că depinde foarte mult de Emil Boc. E o decizie personală şi cred că trebuie luată extrem de repede şi de ferm într-o direcţie sau în cealaltă pentru a avea efectele scontate, atât la Guvern cât şi la partid. O lungire a acestei incertitudini, va genera neîncredere în măsurile Guvernului, în timp ce asupra partidului se va aşterne din nou imaginea de partid nehotărât", mai spune Boureanu.
Deputatul PDL