Sâmbătă și duminică, 14-15 mai 2011, evenimentul intern cel mai important a fost Convenția PDL. Bătălia nu a fost pe idei, programe, strategii, ci pe structura grupurilor de putere în PDL, partid care astăzi (de necrezut acum şapte-opt ani) conduce țara prin președintele Traian Băsescu, jumătate din parlament, întregul guvern (în coaliție cu UDMR și spărturi din PSD) și peste o treime din județe. A câștigat Emil Boc, fostul președinte a partidului, actual prim-ministru. A pierdut Vasile Blaga, tehnician al luptelor politice, fost ministru de interne, forțat să-și dea demisia când angajații ministerului s-au revoltat împotriva președintelui Băsescu.

Momentul Convenției a fost bine ales. Nu mai este decât un an până la alegerile locale, economia pare să dea ceva semne bune, modificările la Codul Muncii aduc la lumină (în sfârșit...) locuri de muncă din economia gri, neagră, nefiscală, subterană, cum vreți să-i spuneți. Sute de mii de oameni intră în legalitate, au dreptul la pensie și asigurări de sănătate, chiar dacă sunt angajați cu salariul minim pe economie. Într-un fel, Convenția PDL marchează debutul campaniei electorale din 2012.

Partidul Democrat Liberal este ultimul din troica politică a României (social-democrații, liberalii și democrații) care introduce competiția internă deschisă în mecanismele interne de partid. PSD a făcut-o încă din aprilie 2005, când Mircea Geoană l-a învins pe Ion Iliescu, liberalii au avut ceva încercări, dar în 2010 au terminat lucrarea democratizării interne cu un congres în care Crin Antonescu l-a învins pe Călin Tăriceanu. Nedrept și nefast, dar aceasta este altă poveste. Singurul partid important în care locurile la masa conducerii se distribuiau prin aranjamente de culise era PD. De la sfârșitul săptămânii trecute, se poate spune că PDL a venit la zi. PDL s-a aliniat puternicei tendințe din politica românească de ale