Jucătorii de tenis din Chișinău au avut o evoluție excelentă la turneul din Skopje (Macedonia) contând pentru grupa a treia europeană a turneului Cupa Davis.
Condusă de căpitanul Vadim Șuster, echipa tricolorilor a obținut două victorii concludente cu scorul de 3-0 (cu Malta și Islanda) în grupa D preliminară și a acces în etapa play-off.
Potrivit regulamentului, s-au disputat două meciuri cu participarea învingătoarelor din grupele preliminare A, B, C și D, iar formațiile învingătoare urmau să acceadă în grupa a doua euro-africană a Cupei Davis.
Etapa decisivă a început cu partida dintre Turcia - Macedonia. Meciul a durat mai puțin decât de obicei și s-a încheiat cu scorul de 2-0 în favoarea turcilor. Ulterior moldovenii au jucat cu echipa dintr-o altă țară ex-iugoslavă - Muntenegru și au învins cu scorul general de 2-1.
La individual, Andrei Gorban a trecut de Ljubomir Celebic (6-2, 6-3) și Radu Albot l-a învins pe Goran Tosic (6-3,7-6), iar la dublu - perechea muntenegreană Celebic/Tosic au avut victorie tehnică din cauza neprezentării moldovenilor Albot/Gorban.
Astfel, selecționatele Turciei și Moldovei s-au calificat în grupa a doua euro-africană, în care vor evolua începând din 2012. Din grupa a doua au retrogradat echipele Tunisiei, Ciprului, Marocului și statului Monaco.
MECIURI DE CUPA DAVIS LA CHIȘINĂU
În luna iulie curent se vor desfășura patru meciuri din cadrul sferturilor de finală ale grupei a doua iar, mai târziu, învingătoarele acestora vor disputa meciuri de play-off în care se vor stabili două echipe ce vor promova în prima grupă a competiției.
Deocamdată, adversare ale tenismenilor moldoveni în anul viitor pot fi: Marea Britanie, Luxemburg, Belarus, Ungaria, Bosnia Herțegovina, Estonia, Danemarca și Letonia.
Începând cu grupa a doua a Cupei Davis meciur