Era funcţionarul cel mai bine plătit din lume, îşi comanda costume de 35.000 de euro bucata, sondajele de opinie îl dădeau câştigător la viitoarelor alegeri prezidenţiale din Franţa, câteva guverne de pe planetă îl curtau asiduu să obţină prin el împrumuturi avantajoase de la FMI, care să le scoată ţara din criză...
Şi s-a prăbuşit într-o clipă scoasă, parcă, dintr-o tragedie antică. Demonul amiezii i-a luat minţile, brusc s-a trezit în el satirul somnolent care îi dăduse ghes şi altădată, aşa că a înghesuit o cameristă de hotel. Detaliile se cam contrazic sau sunt lacunare, cert este că tânăra negresă agresată, mamă de familie, angajată de mai multă vreme la acel hotel francez din New York, a fost internată cu traume. După care a depus plângere, iar brava poliţie americană l-a extras chiar din avion, cu câteva clipe înaintea decolării spre Paris, pe ditamai domnul Dominique Strauss-Kahn, directorul FMI.
Cu trei ani în urmă, o aventură sexuală ceva mai consimţită cu o funcţionară subalternă era să-l coste deja postul de director al respectivei intituţii. Acum a fost repede suspendat din funcţie, dar răul e deja făcut. Respectivul „fond" numai de acest scandal nu avea nevoie, într-un moment când mulţi spun că ţările atinse de criză s-au băgat în şi mai mari complicaţii acceptând dictatul de la Washington. Se aud însă şi alte voci, între ele cea a unei ziariste, care depune retrospectiv mărturie despre impetuozitatea erotică a acestui finanţist mondial. Antecendentele nu îl servesc pe DSK, dimpotrivă. Iar dacă în sinea lui probabil se consolează că intră într-o lungă serie de scandaluri politico-sexoase, privite indulgent de francezi, se înşală. Arestarea lui a declanşat o imensă uimire dezaprobatoare în Hexagon. Şi chiar dacă personalităţile din spectrul politic, cu puţine excepţii, au evocat prezumţia de nevinovăţie şi s-au ferit să-l atace, aşteptân