Nanni Moretti alături de Michel Piccoli (dreapta) interpretul rolului principal în filmul său / Foto: Jean-Paul Pelissier / Reuters "Habemus Papam", avem Papă!, anunţă, din balconul Vaticanului, un cardinal îmbrăcat în roşu mulţimii care, în Piaţa San Pietro, aşteaptă, fremătând, rezultatul alegerilor. Un Papă a murit, un altul a fost ales. Dar noul Suveran Pontif nu se simte în stare să iasă în balcon şi să-şi salute credincioşii.
"E o poveste în întregime inventată", spune regizorul celui dintâi film de anvergură din competiţie, "Habemus Papam", italianul Nanni Moretti, fără de care Palmaresul de la ediţia 2011 e greu de imaginat.
Nu e un film iconoclast şi nu va provoca nici un scandal major; în mediile catolice italiene, unii l-au primit ca pe "o lecţie de toleranţă şi de ironie", iar alţii l-au receptat, dimpotrivă, ca pe o ofensă, invocând motivul că sub nici o formă "Nu trebuie să ne atingem de Papă". Dar Moretti nu "se atinge" de Papă sau, dacă o face, nu apelează la instrumentele satirei, ci la acelea ale unei comedii dramatice, pline de umor, dar şi de o indefinibilă tristeţe... Pentru că e de-a dreptul sfâşietoare imaginea mulţimii aşteptând să iasă noul Papă în balcon, aşteptându-l ca pe un semn divin, care întârzie să vină... În timpul ăsta, Papa, magnific interpretat de Michel Piccoli (doar pe Victor Rebengiuc mi l-aş mai putea imagina la fel de ataşant şi de grandios în vulnerabilitate!), are un atac de panică, din care nu reuşesc să-l smulgă nici cardinalii (un extraordinar de viu şi de expresiv portret de grup), nici abilul funcţionar purtător de cuvânt (în care redescoperim un mare actor polonez, Jerzy Stuhr), nici chiar psihanalistul chemat în disperare de cauză (şi jucat de Nanni Moretti însuşi, cu umorul casei).
Devorat de angoasă şi de îndoială (nu în propria credinţă, ci în propria persoană, pe care o simte incapabilă să
