Industria şi exporturile au crescut atât de puternic încât au scos economia din recesiune. Celelalte sectoare fie continuă să scadă, fie abia acum se stabilizează.
Industria orientată spre export rămâne principalul vector de creştere economică pentru 2011. Vânzările şi comenzile noi din industrie sunt în creştere, după ce exporturile au înregistrat la sfârşitul anului trecut niveluri istorice. În schimb, sectorul const rucţiilor, care înaintea crizei era motorul creşterii economice, se află încă în impas, eventuale creşteri semnificative fiind aşteptate abia din 2012.
Faţă de trimestrul I al anului 2010, PIB-ul a urcat în primele trei luni cu 0,3% şi, raportat la ultimul trimestru al anului, creşterea a fost de 0,6%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică. Estimările Statisticii indică că România a înregistrat două trimestre consecutive de creşteri ale PIB-ului, ceea ce înseamnă ieşirea tehnică din recesiune. Varianta provizorie a PIB-ului pentru trimestrul I 2011 va fi publicată de INS în luna iunie.
click pe tabel pentru a mări
În trimestrul IV din 2010, faţă de precedentele trei luni, PIB a înregistrat o creştere uşoară, de 0,1%. Estimările analiştilor privind evoluţia economiei pentru primul trimestru s-au situat în intervalul 0,1-1,1%. La jumătatea lunii aprilie, preşedintele Comisiei Naţionale de prognoză estima o posibilă creştere a economiei în trimestrul I de 0,5% faţă de trimestrul IV al anului trecut. De asemenea, şi preşedintele Traian Băsescu a anunţat în urmă cu o săptămână că din datele provizorii reiese o creştere economică în intervalul 0,4-0,6%. Traian Băsescu a atenţionat însă că acest lucru înseamnă „ieşirea din recesiune, nu din criză".
Economia României a intrat în recesiune printre ultimele din Uniunea Europeană, însă la redresarea economică se află în prezent spre coada clasamentului.