Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureş are obligaţia să pună la dispoziţia Aeroclubului Târgu-Mureş, în maximum doi ani, imobile cu aceleaşi caracteristici care să permită amenajarea şi certificarea unui aerodrom, precum şi operarea în siguranţă a aeronavelor civile.
Hotărârea privind modificarea anexei nr. 16 la HG nr. 1.705/2006 pentru aprobarea inventarului centralizat al bunurilor din domeniul public al statului, precum şi transmiterea unor imobile din proprietatea publică a statului şi din administrarea Aeroclubului României în proprietatea publică a municipiului Târgu-Mureş şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş, în vederea realizării obiectivului Parc tehnologic a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 331/12 mai 2011 şi prevede toate condiţiile tranzacţiei.
Parc tehnologic în locul aerodromului
Astfel, conform Articolului 2 din actul normativ, „Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute în Anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din proprietatea publică a statului şi din administrarea Aeroclubului României în proprietatea publică a municipiului Târgu-Mureş şi în administrarea Consiliului Local al municipiului Târgu-Mureş, în vederea realizării obiectivului Parc tehnologic”, iar potrivit Articolului 3, „Consiliul Local al municipiului Târgu-Mureş va transmite, conform legii, în proprietatea publică a statului şi în administrarea Aeroclubului României imobile cu aceleaşi caracteristici ca ale celor prevăzute la Articolul 2 care să permită amenajarea şi certificarea unui aerodrom, precum şi operarea în siguranţă a aeronavelor civile, în maximum doi ani de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.”
Doi ani, termenul pentru un nou aerodrom
Totodată, potrivit Articolului 4 al hotărârii, „(1) Predarea-preluarea imo