Aşa cum multe din bolile incurabile sunt induse de o proastă stare spirituală şi psihologică a persoanei, şi bolile sociale îşi au adeseori originea în perversa distribuire a rolurilor personajelor publice. Sursa: EVZ
Recentul anunţ al Institutului Naţional de Statistică, potrivit căruia România a ieşit din recesiune, a îndoliat fulgerător politicienii din opoziţie, canalele de televiziune năimite şi caracuda comentatorilor aserviţi mogulimii. Îi priveai şi nu-ţi venea să crezi: oamenii ăştia chiar vorbeau serios? Ce-i mâna, de fapt, în luptă? Nimic altceva decât dorinţa de vedea România prăbuşindu-se. În fond, INS n-a făcut decât să comunice nişte cifre din care reieşea că economia României a început să se mişte. Atât şi nimic mai mult. Exact aşa procedase şi în urmă cu doi ani, când, la fel de sec, ne-a anunţat că am sfeclit-o. Niciunuia din clănţăii de la televiziuni nu i-a trecut atunci prin cap să conteste datele comunicate de INS. Dar acum fac spume la gură, lansându-se în previziuni pe lângă care Apocalipsa lui Ioan pare un rondel despre sosirea primăverii.
Că opoziţia, fie şi susţinută frenetic de cele două televiziuni de clan, Antenele şi Realitatea TV, se simte îndreptăţită să atace puterea, chiar în limite iraţionale, e dreptul ei. Dar a induce populaţiei sentimentul catastrofei finale înseamnă deja un atentat la sănătatea naţiei. Nu e nevoie de vreun studiu alambicat ca să constaţi în ce hal de deprimare au ajuns românii anului 2011. Mergeţi în piaţă, observaţi comportamentul oamenilor de pe stradă, studiaţi-vă familia, uitaţi-vă în oglindă. Nu veţi auzi decât o nesfârşită litanie, un bocet neputincios. Iar rezultatul este că vă veţi îngrozi de spaima infantilă şi agresivitatea oarbă care au cuprins totul. Din "mămăligarii" de dinainte de 1989 ne-am transformat într-o populaţie de cuţitari, plină de ură, pregătită în fiecare moment