Ieri. Michel Onfray scrie în „Raţiunea gurmandă. Filozofia gustului" (1995): „De la Codul lui Hammurabi la Codul lui Napoleon, revăzut şi corectat de câţiva emanaţi de puterea socialistă, trecând prin versetele Bibliei şi suratele Coranului, acordul este total: beţia este condamnabilă, oricare ar fi motivul ei. Primele vizate sunt femeile, căci falusul lui Noe nu-i departe.

Cu uterul lor în delir, ele au permis clinicienilor din epoca freudiană şi chiar lui Freud în persoană să pună la punct conceptul de isterie. Etimologia ne semnalează că toate nefericirile femeilor şi ale noastre personale deopotrivă vin de acolo că ele au în acel drăcesc muşchi striat un instrument curios, care, cu salturile lui cu tresăririle şi deplasările, alunecările şi alte ghiduşii pe care le face, induce umori fantastice şi lunatice - legate de lună... Dacă-l mai pui şi puţin în contact cu etanolul, te poţi aştepta la tot ce-i mai rău.

Dacă bătrânul din Arcă a dat pe gât atât încât şi-a arătat mădularul, avem toate motivele să ne temem de frenezia uterină la care ar duce fără doar şi poate utilizarea alcoolului. Romanii, de pildă, nu glumeau cu treburile astea, aşa încât în jurisprudenţa lor exista o clauză - ius osculi -, într-un fel dreptul de a asculta, care le permitea bărbaţilor să-şi apropie faţa de nevestele lor ca să le simtă răsuflarea şi să verifice dacă gustaseră, de nu cumva şi mai mult, vinul de Falerno al soţilor lor. Orice consum de alcool dovedit putea să însemne pentru amărâtă în cel mai bun caz repudierea sau, în cel mai rău, moartea în regulă. La vremea ei, soţia lui Egnatius Maetenius, odihnească-se în pace, a simţit-o pe propria-i piele. Crima a fost iertată de Romulus în persoană..."

Azi. Consumul de alcool în rândul femeilor n-are motive să se plângă. Survenită târziu, în istorie, aşa-numita „emancipare" a femeilor a răsturnat dacă nu mentalitat