Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cât câștigă constructorii auto europeni pentru fiecare mașină

Publicat in Capital, marți 17 mai 2011 ·

Profitul BMW pentru fiecare vehicul comercializat în primul trimestru din 2011 a fost, în medie, de 4.462 euro. Producătorii generaliști precum Fiat, Renault sau PSA au profituri mult mai mici.

Multe companii au avut, în primele trei luni ale acestui an, un profit mult mai mare decât se estima. În cazul producătorilor germani de mașini premium, profitul pentru fiecare mașină vândută a fost de ordinul miilor de euro. Conform analiștilor Bloomberg, BMW a încasat mai mulți bani per mașină vândută decât în întreaga sa istorie, mai exact 4.462 de euro. În timp ce Mercedes-Benz a înregistrat, în medie, un profit de 4.145 de euro pentru fiecare mașină, iar divizia Audi a grupului Volkswagen, 2.981 de euro. Trebuie spus că profitul menționat este înainte de plata taxelor și alte cheltuieli financiare (EBIT).

„BMW pare a juca într-o altă ligă decât principalii săi competitori în această perioadă“, consideră Arndt Ellinghorst, analist al Credit Suisse London, în timp ce șeful grupului german, Norbert Reithofer, a declarat la prezentarea rezultatelor financiare că „am generat venituri și am vândut mai multe mașini în această perioadă decât în orice alt prim trimestru. BMW Group este pe cale să obțină venituri-record în acest an.“

Cu toate acestea, nici Audi și nici divizia Mercedes-Benz a Daimler nu au înregistrat rezultate mai puțin demne de luat în seamă în primul trimestru. În ciuda unui profit per mașină ceva mai mic, ambele mărci premium au avut vânzări mult peste așteptări, care au împins veniturile consolidate ale grupurilor din care fac parte la cifre greu de estimat anul trecut. Astfel, în timp ce grupul BMW a vândut 382.758 de mașini, înregistrând venituri de 16,03 miliarde de euro, Volkswagen, deținătorul Audi Group, a comercializat 1,98 milioane de mașini, din care au rezultat venituri de 37,47 miliarde de euro, iar Daimler a realizat ve

Articolul in Capital >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un nou seism în România. Ce magnitudine a avut?

Ziua Constanta acum 38 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3,5 s-a produs luni seara, în data de 13 ianuarie 2025, la ora locală 19:08, în zona seismică Vrancea, județul Buzău, potrivit informațiilor publicate de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământulu

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 4 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum o ora
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Trei membri ai mafiei napolitane Camorra ”extrem de periculoşi”, un cap al unui clan familial fiul şi ginerele acestuia, arestaţi în sudul Spaniei, la Marbella

News.ro acum o ora
Poliţia spaniolă anunţă luni arestarea la Marbella a trei membri ai mafiei napolitane, Camorra, consideraţi ”extrem de periculoşi” - un cap al unui clan familial al mafiei, fiul şi ginerele acestuia -, căutaţi de către justiţia italiană cu privire l

Pedeapsa primită de un italian de 70 de ani care și-a împușcat cu mitraliera soția româncă și pe fiica acesteia: ”Din motive de înțeles omenește”

Ziare.com acum o ora
Un italian în vârstă de 70 de ani a fost condamnat la 30 de ani de închisoare, în loc de detenție pe viață, după ce și-a ucis soția și pe fiica acesteia, din motive ”de înțeles omenește”, a anunțat, la data de 13 ianuarie 2025, agenția italiană de p

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 3 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

REZUMAT VIDEO Novak Djokovic, în turul 2 la Australian Open după ce a pierdut primul set: „O experiență puțin ciudată”

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Novak Djokovic (37 de ani, 7 ATP) s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Nishesh Basavareddy (19 ani, 107 ATP), scor 4-6, 6-3, 6-4, 6-2. Partida a durat două ore și 57 de minute, iar sârbul a pierdut primul set. De altfel

Cutremur cu magnitudinea 3,5, luni seara, în judeţul Buzău

Mediafax acum o ora
Potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, seismul a avut loc la ora 19.08 în judeţul Buzău. Acesta a avut magnitudinea 3,5 şi s-a produs la adâncimea de 140 de kilometri. Cutremurul s-a produs în apropierea ora

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum 2 ore
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

-1°
lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-1°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

-1°
lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°