O clădire a serviciilor de securitate internă şi sediul Ministerului pentru Inspecţie şi Control Popular, organismul de combatere a corupţiei în Libia, erau în flăcări în această dimineaţă după raidurile NATO, relatează AFP, potrivit Mediafax.
Cele două clădiri sunt situate pe bulevardul Al-Joumhouriya, un cartier rezidenţial şi administrativ, din centrul capitalei, nu departe de reşedinţa colonelului Muammar Kadhafi.
În jurul orei locale 03.00 (04.00 ora României), pompierii se luptau în continuare cu flăcările care devastau cele două clădiri situate faţă în faţă, a constatat un jurnalist al AFP care face parte dintr-un grup de corespondenţi ai presei internaţionale, aduşi la locul incidentului de autorităţi.
Anterior, au fost auzite două explozii în acest sector în jurul orei locale 01.30 (02.30 ora României).
Ministrul pentru Inspecţie şi Control Popular, prezent la faţa locului, a anunţat că există răniţi printre funcţionarii ministerului, fără a oferi însă cifre precise.
Purtătorul de cuvânt al Guvernului Moussa Ibrahim a declarat ulterior că liderii Consiliului Naţional de Tranziţie (CNT) al rebelilor, care făceau parte din regim înainte de a pleca, au cerut NATO să bombardeze sediul ministerului pentru a distruge dovezile implicării lor în afaceri de coupţie.
"Credem că NATO a fost indus în eroare (de liderii CNT) în vederea distrugerii dosarelor care dovedesc implicarea lor în afaceri de corupţie", a declarat Ibrahim presei.
În jurul orei 18.00 GMT (21.00 ora României), luni, au fost auzite trei explozii în sectorul Bab Al-Aziziya, unde locuieşte colobnelul Kadhafi. Întrebat în legătură cu ţintele vizate, Moussa Ibrahim a declarat că nu are informaţii "pentru moment".
O clădire a serviciilor de securitate internă şi sediul Ministerului pentru Inspecţie şi Control Popular, organismul de combatere a corupţiei în Libi