Rachel Whiteread, Embakment
Un volum apărut la editura Thames&Hudson, intitulat "Oraşe imaginare şi construcţii fictive - Când arta acaparează arhitectura", sub coordonarea lui Robert Klanten şi Lukas Feiress, încearcă să răspundă critic problemelor puse de vertiginoasa dezvoltare urbană. Potrivit estimărilor, în 2025, 62% din populaţia globului ar trebui să trăiască în oraşe, iar Tokyo, Bombay, Lagos, Sao Paolo, Dacca şi Karachi ar urma să concentreze peste 20 de milioane de locuitori. Explozia urbană nu ocoleşte niciun continent. Populaţiile prinse în această bulversare planetară sunt supuse stresului şi angoasei. Iar arta nu poate rămâne insensibilă. S-au adăugat ideile filosofului Paul Virilio, care militează de multă vreme pentru înfiinţarea unui muzeu al "Accidentului", considerând că mondializarea tehnicii va duce inevitabil la o catastrofă globală. În acelaşi timp, marii arhitecţi se alătură şi ei mişcării. Rem Koolhaas poate trage din dezvoltarea deltei Perles din China sau a haosului din Lagos învăţăminte privind felul în care aglomerările umane au capacitatea de a supravieţui şi de a inventa în medii din ce în ce mai ostile.
Little Nemo, bandă desenată de Winsor McCay
Preocuparea pentru problema spaţiilor urbane are o istorie lungă. În secolul al XV-lea, "Cetatea ideală" semnată de Piero Della Francesca şi alte opere ale pictorilor Şcolii din Urbino demonstrau dezvoltarea oraşelor suverane ale Italiei. Ea va deveni cu adevărat importantă însă abia odată cu apariţia fotografiei. Constructivistul Rodtchenko, Lucien Hervé, interesat de creaţia lui Le Corbusier, au dat fotografiei statut de operă de artă şi importanţă în prezentarea arhitecturii. Rolul lui Becher, fotograf al lumii industriale, a fost şi el determinant, deschizând drumul curentului numit "Fotografia germană", reprezentat, printre alţii, de Thomas Ruff. Şi banda desenată a
