Sezon negru pentru Universitatea Craiova. Regrogradată matematic, după remiza, scor 1-1, de la Bistriţa, ”Ştiinţa” a fost anunţată, ieri, de FRF că nu a primit licenţa pentru noul sezon competiţional. Sezon negru pentru Universitatea Craiova. Regrogradată matematic, după remiza, scor 1-1, de la Bistriţa, ”Ştiinţa” a fost anunţată, ieri, de FRF că nu a primit licenţa pentru noul sezon competiţional.
Această decizie a Federaţiei a fost luată pentru că gruparea din Bănie nu a putut să facă dovada continuităţii pe cel puţin trei ani a desfăşurării activităţii clubului pe aceeaşi firmă, în conformitate cu noul regulament stabilit de la UEFA.
În plus, trupa patronată de Adrian Mititelu nu a prezentat un contract ferm pentru un stadion pe care să-şi dispute meciurile de pe teren propriu în sezonul viitor.
Asta pentru că vechiul contract avut cu Primăria Craiova, proprietara stadionului ”Ion Oblemenco”, s-a încheiat, iar părţile n-au mai semnat o înţelegere şi pentru sezonul 2011-2012.
Mai mult, ieri, toţi jucătorii importanţi ai oltenilor şi-au depus memorii la LPF pentru a deveni liberi de contract, din cauza faptului că sunt neplătiţi de trei luni. ”Craiova are atât de multe datorii, încât nici în Liga a 4-a nu poate juca!", a spus, la Sport.ro, Dumitru Dragomir.
Preşedintele LPF a mai precizat, pentru o televiziune locală: ”Suporterii să facă de aşa natură să-l dea la o parte pe acest individ care a nenorocit fotbalul din Craiova. Nimeni nu-l iubeşte în Craiova pe Mititelu”.