Au trecut mai puţin de două săptămâni de la tentativa de tâlhărie de la primăria comunei Recea şi ultimul suspect a ajuns după gratii. Este vorba de Gheorghiţă Petre, de 23 de ani, din Bucureşti care a reuşit să scape în dimineaţa de 4 mai, când a avut loc spargerea.
Tânărul, împreună cu alţi patru bărbaţi, printre care şi George Cârtoc, un poliţist local de la Sectorul 6 Bucureşti, având feţele acoperite, au intrat în curtea primăriei şi l-au bătut pe paznic. Au pătruns apoi în sediul primăriei căutând seiful cu bani. După ce au răscolit mai multe birouri, tâlharii au fost puşi pe fugă de o patrulă format dintr-un poliţist şi un jandarm.
Patru dintre suspecţi au fost prinşi în aceeaşi zi, câteva ore mai târziu de un filtru al Poliţiei, după ce plătiseră un bărbat să-i ducă la Alexandria cu o Solenza albă. Judecătorii au decis apoi ca aceştia să petreacă 29 de zile după gratii.
Este recidivist
Cel de-al cincilea suspect le scăpase însă poliţiştilor şi se pare că tânărul a reuşit să ajungă la Bucureşti, unde a reuşit să se ascundă până la sfârşitul săptămânii trecute, când ofiţerii de la Compartimentul Urmăriri l-au prins şi l-au adus cu escortă la Poliţia Oraşului Costeşti.
Aici tânărul a fost audiat, iar magistraţii au hotărât să emită pe numele lui un mandate de arestare pentru 29 de zile. Gaşca de tâlhari s-a reîntregit după gratii o dată cu trimiterea în arest a lui Gheorghiţă Petre. Acesta a mai fost condamnat în trecut la doi ani de închisoare.