Lista lărgită de companii monitorizate de către Fondul Monetar Internaţional ilustrează fidel un colaps financiar, adică falimentul unei gestionări păguboase. Primul lot de companii monitorizate şi-a sporit pierderile chiar în intervalul de observaţie. Un grup compact de 10 companii au acumulat la finalul anului trecut pierderi de 7 miliarde de lei. Bani cu care poţi finanţa cea mai mare parte din deficitul bugetului de pensii. Dar nu-i avem şi, probabil, nu-i vom recupera în veci, deoarece întreaga listă de datorii „istorice“ afişată de Ministerul Finanţelor este o ficţiune. Sumele înregistrate acolo depăşesc orice imaginaţie. Nici cel mai naiv politician, din speţa celor care nu înţeleg chestiunile economice, nu-şi poate închipui că, vreodată, Compania Naţională a Huilei, de pildă, îşi va putea plăti facturile de datorii restante către diversele bugete ale statului, a căror valoare adunată depăşeşte echivalentul unui miliard de euro.

Rezultatele pitite sub preş

Şi totuşi, extracţia cărbunelui nu este chiar aşa o afacere nerentabilă, în ciuda entuziasmului mondial faţă de protecţia mediului. Polonia este o dovadă limpede în acest sens. Numai că polonezii şi-au făcut curăţenie în industria minieră încă din anii ´90 ai secolului trecut şi companiile au supravieţuit pe bursa din Varşovia. La noi, industria a funcţionat într-o totală discreţie, ferită de ochiul publicului, adică al contribuabililor care au finanţat-o, via taxe şi impozite plătite de ultimii. Niciun manager al acestor companii miniere nu şi-a bătut capul cu trimiterea, la timp, a rapoartelor financiare trimestriale, aşa cum fac colegii din Polonia. Datoriile au sporit fără ca cineva să înţeleagă exact pe ce se duc banii sau dacă se încasează ceva bani.

Banii care dispar

În timp ce echipa de negociatori ai FMI & co. discuta la Bucureşti soluţiile posibile pentru transformarea aces