Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vizită istorică a reginei Elisabeta în Irlanda

Publicat in rfi, marți 17 mai 2011 ·

Regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii începe marţi, 17 mai, o vizită de trei zile în Republica Irlanda, vizită considerată "istorică". Premierul britanic, David Cameron, i se va alătura miercuri Reginei. Ce are atât de special această vizită?

Vizita este specială, pentru că e prima de la obţinerea independenţei în 1922. Ultima vizită în Irlanda de Sud a fost efectuată de bunicul reginei, George al V-lea, în iulie 1911, perioadă în care radicalii irlandezi au început lupta pentru independenţă. Suveranul britanic s-a dus atunci chiar la Dublin. Cinci ani mai târziu, de Paşte, se declanşa insurecţia, reprimată în sânge de către soldaţii britanici, dar care a dus în 1922 la independenţa Irlandei de Sud. De atunci, din 1922, insula rămâne împărţită: Irlanda de Nord continuă să facă parte din Marea Britanie, Irlanda de Sud este o republică independentă.

Regina Elisabeta a II-a speră să întoarcă o pagină dureroasă prin această vizită: ea devine primul suveran britanic care vizitează insula în ultima sută de ani. Semnificaţia politică a acestei vizite este deci foarte importantă şi plină de simboluri, lucru rar în cele 129 de vizite în străinătate pe care Regina Elisabeta le-a efectuat până acum.

Regina va participa la comemorarea insurecţiei de Paşte din 1916 la "Grădina Amintirii", unde va depune o coroană în memoria martirilor irlandezi. Ea va vizita apoi stadionul Croke Park, unde soldaţii britanici au tras în mulţime cu ocazia unui meci de fotbal în 1920.

Numeroase manifestaţii au fost anunţate în ţară de radicalii irlandezi, pentru a protesta contra acestei vizite. O bombă în stare de funcţionare a fost dezamorsată luni seară lângă Dublin.

Totuşi, majoritatea o aşteaptă pe Regina Angliei fără nici o pasiune. În realitate, relaţiile dintre cele două ţări s-au normalizat, astăzi Londra e plină de imigranţi irlandezi, care fug de cri

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum 2 ore
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Sorana Cîrstea, în semifinale la UniCredit Iași Open! » Victorie clară sub un vânt puternic

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) a reușit cel mai bun rezultat al ei în acest an, calificându-se în semifinalele turneului WTA 250 de la Iași. Ea a învins-o cu 6-1, 6-4 pe argentinianca Maria Lourdes Carle (25 de ani, numărul 124 mondial).

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 9 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

VIDEO Mihai Jurca anunță reducerea cu 40% a personalului Cancelariei premierului. Economii de 850.000 lei pe lună

Ziua Constanta acum o ora
Personalul Cancelariei prim-ministrului va fi redus cu 40%, ceea ce va aduce o economie lunară de 850.000 de lei, a anunțat astăzi, 18 iulie 2025, șeful Cancelariei, Mihai Jurca, într-o conferință de presă susținută la Palatul Victoria. Personalul C

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 4 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum o ora
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 3 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 4 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

DETALII Ce a pus UE în al 18-lea pachet de sancțiuni contra Rusiei

HotNews acum 2 ore
Țările Uniunii Europene au aprobat vineri un al 18-lea pachet de sancțiuni împotriva Rusiei pentru războiul din Ucraina, menit să lovească și mai puternic industria petrolieră și energetică a Rusiei. Iată ce trebuie să știți despre noua rundă de măs

Mihaela Rădulescu a recunoscut de ce Felix Baumgartner nu a vrut copii niciodată. Explicația i s-a părut logică

Cancan acum 2 ore
Mihaela Rădulescu trăiește una dintre cele mai dureroase perioade ale vieții sale, după ce și-a pierdut partenerul de peste un deceniu, celebrul sportiv austriac Felix Baumgartner. Cei doi formau un cuplu de aproape 12 ani, iar povestea lor de iubir

Vremea

București
acum

28°
vin.

15°/28°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

19°
vin.

17°/22°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/30°
lun.

18°/33°
Constanta
acum

27°
vin.

17°/28°
sâm.

19°/26°
dum.

21°/28°
lun.

22°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

14°/22°
sâm.

16°/25°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
Timisoara
acum

24°
vin.

13°/25°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°