Teza articolului precedent era că victoria proaspătă și categorică a dlui Boc în competiția cu Vasile Blaga nu însemna automat că el va rămâne șeful partidului său, în sensul efectiv al termenului. Scriam acolo că dl Boc riscă să fie președinte de partid doar cu numele în cazul în care renunță la postul de premier. Asta pentru că nu va putea fi locomotivă electorală și va trebui să secondeze, de facto, pe cel care îi va lua locul la palatul Victoria.

Discuțiile despre înlocuirea dlui Boc cu un tehnocrat au început imediat după terminarea Convenției, ”sursele” vorbesc de dezbateri și în partid și cu șeful statului; se vorbește, de asemenea (tot neoficial), că dl Boc ar fi făcut o înțelegere cu președintele Băsescu, și că ar fi urmat să-și dea demisia imediat după obținerea mandatului de președinte al partidului. Cu toate astea, dezbaterile par să fi ajuns la o concluzie: dl Boc va continua să ocupe postul de premier. Deși sunt sigur că e o concluzie temporară (înlocuirea dlui Boc din fruntea guvernului va rămâne ”pe masă”) ea reprezintă un succes pentru premier, o primă dificultate depășită.

Care ar putea fi explicația? Eu văd două. Noua echipă de conducere a PDL nu dorește să fie departe de resursele guvernării; iar dl Boc, oferind posturi taberei adverse, a lărgit baza de susținere a acestei echipe, prin urmare și suportul în partid pentru păstrarea șefiei guvernului. (Trocul ăsta n-a fost fără pierderi, a dus la îndepărtarea unor oameni apropiați dlui Boc, așa cum notează depreciativ dl Lăzăroiu).

A doua explicație e că dl Boc a fost sprijinit, în partid, de cei rămași în jurul dlui Blaga. Acest sprijin poate să pară surprinzător, dar nu este. Dacă recitiți articolul trecut, există acolo o variantă, o posibilitate de desfășurare a evenimentelor în care dl Blaga revine în cărți pentru conducerea PDL: un eventual eșec al PDL/guvernului condus de