Gazeta a fost singurul ziar care a urmărit bucuria născută pe teren, continuată în vestiar, pe străzi şi la petrecerea privată din zorii zilei, unde fiesta a atins apogeul Am stat zece ore consecutiv aproape de jucătorii lui Dorinel Munteanu şi am văzut cum tensiunea dinaintea partidei cu Timişoara s-a prefăcut în clipe de extaz.
Ora 19:50 - Înainte şi după emoţii
Se vorbea mai mult în şoaptă! Elevii lui Dorinel erau montaţi, dornici să facă un meci mare, dar abia cînd au auzit cele 26.000 de mii de palme bătînd din tribună au prins puteri. "Munti, de ce ai emoţii? Azi cîştigăm, sîntem o echipă mare!", a apucat să-i mai spună căpitanul Sergiu Costin antrenorului şi a intrat în arenă pentru a aduce fiesta. Fluierul de final al lui Robert Dumitru a fost semnalul pentru ca 5.000 de "străjeri" ai Moldovei să invadeze terenul şi să-i arunce în aer, nu în Dunăre, pe Rîpă, Paraschiv, Viglianti... "Tati e campion!", a exclamat Viglianti cînd şi-a luat copilaşul în braţe. Gabi Paraschiv a ţîşnit prin învăluire cu o sticlă de şampanie pe care i-a turnat-o în cap argentinianului.
Ora 22:10 - Vestiarul kamikaze
"Nebunii" Oţelului au năvălit pe tunelul care duce spre vestiare, unii plîngînd de fericire. Munteanu a rămas în urmă, se chinuia să scape din braţele suporterilor. Jucătorii au golit rapid trei sticle de şampanie pe pereţi, pe haine şi pe ei, apoi au luat în primire bidoanele de zece litri de apă. "Să curgă şampania, apa, sucul, orice! Lichid să fie", striga Pena către cei care alimentau vestiarul cu băutură. În două minute, vestiarul parcă fusese vizitat de Dunăre!
Jambiere scufundate, bandaje plutitoare, în mixul de licori care au acoperit cimentul vestiarului, şi tălpile fotbaliştilor tropăind în hora bucuriei. Pe mîinile jucătorilor au fost purtaţi primii masorii. În sfîrşit, a reuşit să ajungă şi Dorinel! Avea chip
