Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Integrala capriciilor de Paganini cu violonistul Alexandru Tomescu, la Sala Radio

Publicat in HotNews, marți 17 mai 2011 ·

Sub titlul 'Paganini - înger sau demon?', Alexandru Tomescu propune melomanilor un program inedit - Integrala capriciilor de Paganini, cea mai dificilă colecţie de lucrări muzicale scrise vreodată pentru vioară. Potrivit Orchestrelor şi Corurilor Radio, cele 24 de capricii vor fi însoţite de proiecţii video care completează atmosfera şi încearcă să redea bolile teribile ce l-au chinuit pe compozitor în acea perioadă. Recitalul violonistului Alexandru Tomescu este programat joi seară, la Sala Radio si face parte din Turneul Stradivarius.

Turneul Stradivarius din acest an, al patrulea ca număr, are loc în perioada 5-29 mai, în 14 oraşe din ţară. După concertul de la Sala Radio, Alexandru Tomescu şi vioara Stradivarius vor pleca mai departe spre Cluj Napoca, Sibiu, Mediaş, Dumbrăveni, Târgu Mureş şi Baia Mare.

Alexandru Tomescu este unul dintre exponenţii de marcă ai şcolii violonistice româneşti, cu o carte de vizită impresionantă care cuprinde peste 20 de premii la concursuri internaţionale, câteva sute de concerte în întreaga lume, colaborări cu mari dirijori şi nenumărate înregistrări.

Din 1 decembrie 2002, Alexandru Tomescu este solistul permanent al Orchestrelor şi Corurilor Radio. Preocuparea sa pentru muzica de cameră l-a determinat ca împreună cu pianistul Horia Mihail şi violoncelistul Răzvan Suma să formeze, în 2003, 'Romanian Piano Trio', formaţie deja cunoscută melomanilor.

Artistul a câştigat, în anul 2007, concursul pentru vioara Stradivarius Elder-Voicu, dobândind astfel dreptul de a cânta pe acest instrument de excepţie pentru următorii cinci ani. La primirea preţiosului instrument, Alexandru Tomescu a făcut următoarea promisiune: 'De-a lungul celor cinci ani în care am vioara în folosinţă, o voi duce în faţa cât mai multor români. Ei sunt proprietarii de drept ai acestui instrument, deoarece Stradivarius-ul

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Urmărire în trafic, după ce un şofer beat a refuzat să oprească / În timpul urmăririi, din maşină a fost aruncată o trusă medicală în care se afla o armă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Poliţiştii maramureşeni au deschis o anchetă şi fac verificări după ce o armă a fost aruncată dintr-o maşină al cărui şofer nu a oprit la semnalul agenţilor şi care era urmărită de autospeciala Poliţ

Ministrul Economiei: Trebuie să adunăm 35 de miliarde până la finalul acestui an. Nu este o opţiune, este o obligaţie

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică seară, despre pachetul de măsuri de reducere a deficitului, că statul trebuie să adune 35 de miliarde de lei până la finalul acestui an. Miruţă a dat asigurări că „va fi o chestiune temporară, pâ

Ministrul Economiei, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4%: Nu este subiectul închis / Anunță o întâlnire de guvern, mâine

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Economiei, Radu Miruţă, a declarat duminică, despre modificarea impozitului pentru jocuri de noroc de la 10% la 4% că nu este subiectul închis şi se poartă discuţii şi astăzi. El a mai spus

Construcția unui SPITAL a stagnat 16 luni deoarece nu a primit aviz de mediu. Ministrul Sănătății: „Pe acel teren erau trei nuci. Vorbim de nepăsare”

Gandul acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, declarat duminică la Digi24 că există „blocaje birocratice” în ceea ce priveşte construcţia de spitale. Acesta vorbit despre un spital pentru care lucrările au stagnat 16 luni, din cauză că nu a fost eliberat

Marius Tucă Show începe luni, 7 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: H.D. Hartmann

Cancan acum 3 ore
Invitatul zilei este H.D. Hartmann, analist și profiler. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Bilanţul dezastrului din Texas a crescut la 59 de morţi. Sunt căutate în continuare 11 fete din tabăra luată de viitură / Papa Leon transmite condoleanţe

News.ro acum 6 ore
Cel puţin 59 de persoane, inclusiv 21 de copii, au murit în inundaţiile din Texas, potrivit unui nou bilanţ al autorităţilor locale, relatează CNN. În timp ce apele se retrag din zonele indundate din centrul Texasului, echipele de salvare continuă s

Mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, anunță armata israeliană

HotNews acum o ora
Armata israeliană a anunţat duminică că mii de ordine de recrutare vor fi trimise evreilor ultraortodocşi, care până acum erau scutiţi de serviciul militar obligatoriu, o problemă care ameninţă viitorul coaliţiei de guvernare a premierului Benjamin

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 9 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

Vremea

București
acum

26°
lun.

24°/39°
mar.

21°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/28°
Iasi
acum

23°
lun.

21°/40°
mar.

22°/37°
mie.

18°/34°
joi

15°/25°
Constanta
acum

22°
lun.

21°/29°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

18°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
lun.

19°/34°
mar.

17°/35°
mie.

13°/21°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

24°
lun.

20°/38°
mar.

18°/39°
mie.

13°/20°
joi

12°/21°