Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ioaniţoaia contra Ancăi Boangiu, ministrul transporturilor » Se bagă politicul iar peste sport?!

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 17 mai 2011 ·

Întrucît clubul aparţine de Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, ministrul Anca Boagiu era în măsură să îl schimbe din funcţie pe Mihai Zaharia, preşedinte al CS Rapid din 1990. Mai exact, avea dreptul să-i impună acestuia, ajuns la 
67 de ani, să se pensioneze. Asta s-a şi întîmplat recent.

Vreme de două decenii, acest ex-atlet şi tehnician reputat, cel dintîi săritor în lungime român care a trecut de 8 metri şi, ulterior, antrenorul lui Vali Ionescu, medaliată cu argint la JO de la Los Angeles 1984, a pilotat corabia giuleşteană cu ambiţie şi, în general, cu eficienţă. Într-adevăr, CS Rapid a -pierdut în ultimul timp din anvergura pe care i-au conferit-o cîndva Violeta Beclea şi, în special, inegalabila Gabi Szabo, desemnată în 1999 cea mai mare sportivă a lumii. Reprezentînd 15 secţii, nu însă şi fotbalul, unele dintre echipele de lîngă Podul Grant au dezamăgit, iar cîteva au şi retrogradat.

Pe lîngă dificultăţile financiare, poate că 
au contribuit la angajarea pe o pantă descendentă şi erorile de management ale şefului. Evident, nimeni nu-i perfect, cu observaţia însă că, în clipa retragerii sale, fair e să re-ţinem mai ales lucrurile bune făcute de Mihai Zaharia. Și a făcut destule.

Revenind, de presupus că Anca Boagiu a hotărît din proprie iniţiativă, sau doar i s-a sugerat, că e cazul să aducă un aer proaspăt, un stil modern. Să admitem că a gîndit corect, logic. Mai departe însă, lucrurile riscă să capete o turnură nefericită deoarece -circulă insistent zvonul că doamna ministru, aleasă deunăzi prim-vicepreşedinte al PDL, intenţionează să numească în locul lui Zaharia un om fără nici o legătură cu sportul, străin de fenomen, dar pe care partidul de guvernămînt doreşte să-l recompenseze cu un post de conducere!

Ar fi regretabil ca politicul să se amestece iarăşi în sport. Implicit, să nu-i lase domeniului respectiv, unul din

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

FOTO Incendiu la o hală de vopsitorie auto din Sibiu. Zeci de persoane evacuate din imobilele învecinate

HotNews acum 54 minute
Un incendiu a izbucnit vineri la o hală cu destinația de vopsitorie auto din municipiul Sibiu. Flăcările au cuprins aproximativ 300 de metri pătrați din suprafața halei, iar mai multe autoturisme aflate în interior au fost afectate, transmite ISU Si

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 2 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

John - Ion Banu - Muscel și-a depus candidadura la BEC pentru alegerile prezidențiale (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 54 minute
Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură independentă a lui John - Ion Banu - Muscel pentru funcția de Președinte al României. P

George Simion, despre demisia lui Becali din partid: Suntem în postul Paştelui, e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair play şi n-a băgat în seamă răutăţile

News.ro acum 40 minute
Liderul AUR, George Simion, a declarat vineri, despre demisia lui Becali din partid, că suntem în postul Paştelui şi e bine să fim buni creştini, să întoarcem şi obrazul celălalt. ”Îmi cer scuze faţă de colega mea, care a fost mai mult decât fair pl

Video România nu trimite trupe în Ucraina. Ciolacu: „Suntem mai siguri ca niciodată, nu intrăm în niciun război”

Adevarul acum o ora
Premierul Marcel Ciolacu susține că România nu va trimite trupe în Ucraina și nu va intra în niciun război. „Văd și eu acele fake news-uri, vă garantez că nu intrăm în niciun război”, a transmis șeful Guvernului.

Ministrul Finanţelor: România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an / Dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu

News.ro acum 2 ore
Ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, afirmă, vineri, că România nu are nevoie de nicio taxă nouă sau impozit nou în acest an, iar dialogul cu Comisia Europeană este unul continuu şi nu vizează o eventuală creştere a acestora. ”România nu are nevoie

Cel mai periculos teorist din lume a fost ucis. Liderul Stat Islamic din Irak și Siria, omorât de coaliția militară condusă de SUA

Ziare.com acum o ora
Premierul irakian anunță uciderea liderului Statului Islamic pentru Irak și Siria. Liderul Statului Islamic din Irak și Siria, „considerat unul dintre cei mai periculoși teroriști din Irak și din lume”, a fost ucis, a anunțat vineri premierul irakia

Ciolacu: „Dacă USR vrea la guvernare, să vină acum! Lasconi să se retragă, să-l susţină pe Antonescu”

HotNews acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu a afirmat, vineri, că dacă cei de la USR vor să intre la guvernare, preşedintele USR, Elena Lasconi, să se retragă din cursa prezidenţială şi să îl susţină pe Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, potrivit News.

Ilie Bolojan, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu: Avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de ordine, într-un stat

News.ro acum 4 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a declarat vineri, despre respingerea candidaturii lui Călin Georgescu, că avem o decizie a Curţii Constituţionale, pe care nu putem decât să o respectăm, pentru că altfel nu mai există niciun fel de

Curtea Constituțională a publicat hotărârea prin care a anulat candidatura lui Călin Georgescu

Wall-Street.ro acum 5 ore
Curtea Constituțională a publicat hotărârea referitoare la eliminarea lui Călin Georgescu din cursa prezidențială. Recent, Curtea Constituțională a respins și contestația lui Georgescu cu privire la decizia de respingere a înregistrării candidaturii

Vremea

București
acum

20°
vin.

12°/21°
sâm.

14°/25°
dum.

15°/22°
lun.

3°/14°
Iasi
acum

20°
vin.

13°/21°
sâm.

11°/23°
dum.

5°/10°
lun.

2°/9°
Constanta
acum

19°
vin.

11°/19°
sâm.

12°/21°
dum.

12°/18°
lun.

5°/10°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

9°/18°
sâm.

10°/22°
dum.

6°/16°
lun.

-1°/7°
Timisoara
acum

16°
vin.

10°/17°
sâm.

12°/20°
dum.

8°/13°
lun.

1°/9°