Investitorii de pe segmentul derivatelor de la Sibex au tranzactionat si in cea de-a doua sedinta a saptamanii intr-un context dominat de scaderi, directie corelata cu evolutia burselor europene si cu semnale date de piata futures din SUA. Aceasta mentinere in zona „rosie” nu a impiedicat insa investitorii sa tranzactioneze cu destul de multa intensitate, lichiditatea pietei mentinandu-se peste media lunii curente.
La ora 17,30 se puteau observa peste 4.200 contracte, cu o valorate de 37,6 milioane de lei, aceasta fiind peste cea din toata piata BVB. Unul din aspectele interesante ale sedintei a fost reorientarea investitorilor catre produsele noi ale Sibex, acestea castigand din ce in ce mai mult teren, in acest sens remarcandu-se derivatele pe actiunile Fondul Proprietatea si cele pe paritatea euro/dolar, bineinteles alaturi de consacratul produs derivat pe Dow Jones dar si de derivatele pe actiunile SIF5, care s-au mentinut in top.
Pe segmentul valutar s-a consemnat cel mai bun volum de contracte EURO/USD_RON, de la lansarea acestui produs, care a avut loc luna trecuta. Participantii au incheiat, pana la ora 17-30, un numar de 345 contracte pe simbolul mentionat, vizand scadenta scurta. Miza a fost pusa pe un dolar mai puternic, moneda unica europeana depreciindu-se cu 0,21%, pana la un nivel de 1,418 USD.
Pe plan extern, se crede ca euro ar putea sa-si continue deprecierea fata de dolar pana la minimul ultimelor doua luni, dupa ce moneda europeana a scazut sub nivelul suport in doua grafice Fibonacci diferite, conform unei analize a Bank of Tokyo bazata pe modele de tranzactionare. De asemenea moneda unica continua sa stea sub presiune, datorita ingrijorarilor privind criza datoriilor suverane.
Cel mai lichid produs s-a mentinut contractul futures pe indicele Dow Jones Industrial Average cu 2356 contracte realizate pan