După mai bine de un an de când a fost scos gardul de fier de la Prut, oamenii din satele de la frontiera cu România sunt indignaţi că au rămas fără „protecţie". Unii dintre localnici, mai harnici, au profitat însă de schimbare pentru a-şi împrejmui propriile gospodării.
Ion Mihailenco (56 de ani) din Măcăreşti, raionul Ungheni, păstrează şi acum în curte un vălătuc de sârmă ghimpată. În februarie 2010, atunci când soldaţii au început demontarea gardului de la Prut, bărbatul şi-a luat sania şi a mers pe urmele lor.
„O bucată de sârmă la casă întotdeauna poate fi de folos. Dacă au scos-o de la Prut, mie îmi va prinde bine. Îmi voi repara gardul cu ea. De ce să se piardă aşa bunătate?", spune gospodarul.
Dacă unii au tras foloase, alţii sunt supăraţi şi acum că au rămas fără bariera de la hotarul cu România. Natalia Muşetu (74 de ani) din aceeaşi localitate a trăit o viaţă cu sârma ghimpată, iar acum îi este teamă că animalele de pe lângă casă ar putea fi înghiţite de apele râului.
„Am auzit că s-a înecat ieduţul vecinei şi parcă şi mie mi-e frică. Am un cal priponit, dar dacă ar fi slobod... Da' nu cumva vor să pună gardul înapoi?", se interesează mătuşa. „Poveşti cu zmei! Din contra, oamenii au priceput că este o deschidere şi au devenit mai disciplinaţi. Animalele nu au ce căuta la Prut", o contrazice Ion Harea, preşedintele raionului Ungheni.
Nu ar fi de acord cu el nişte bărbaţi din Bărboieni, care, la doar câţiva kilometri, discută aprins despre ultimele evenimente politice legate de viitorul european al Republicii Moldova.
„La ce-o trebuit să scoată sârma? S-au îmbogăţit de pe urma ei? Vrem sârma înapoi", s-a enervat şi mai tare Gheorghe Zaharia (57 de ani). Şi în mahalaua nouă de la Costuleni, cu case ridicate din banii câştigaţi peste hotare, sătenii pun ţara la cale în mijlocul uliţei.
„NU NE TREBUIE
