Cred că s-a comentat prea puţin cea mai importantă problemă pe care o dezvăluie sondajul realizat de IMAS pentru „Adevărul" acum câteva săptămâni: neîncrederea.
Conform răspunsurilor, doar Biserica şi Armata se bucură de o cotă de încredere de peste 50%. Instituţiile fundamentale ale statului însă sunt sub 10 %, iar despre politicieni nici nu mai e cazul să vorbim: Crin Antonescu „adună" cele mai multe aprecieri (un sfert dintre cei care au răspuns), iar preşedintele Băsescu abia trece de 10%. Nici presa nu mai e ce-a fost, cu 46% (faţă de vremurile bune când ajungea la 60-70%). Nici sindicatele, nici Poliţia, nici altele. Pe scurt spus, cetăţenii români simt că nu se mai pot baza pe nimeni şi pe nimic. În timp ce politicienii îşi repetă bla-bla-urile în fiecare seară la televizor dând vina unii pe ceilalţi, acest sondaj (dar şi altele) arată că, în percepţia oamenilor, treburile merg prost şi vina se împarte între toţi cei care ne-au condus. În timp ce opoziţia ţipă că, dacă PDL pleacă de la guvernare, o să ne lovească brusc bunăstarea, iar guvernanţii mârâie cât pot că ei plătesc oalele sparte de guvernările anterioare, opinia publică nu mai e dispusă să-i creadă nici pe unii, nici pe ceilalţi.
Asta nu înseamnă însă neapărat că oamenii „s-au prins" şi că sunt mai puţin manipulabili prin pomenile electorale. Neîncrederea arată mai degrabă demoralizare şi lipsă de perspectivă. Nişte politicieni responsabili ar acorda foarte multă atenţie unei asemenea stări de spirit a alegătorilor. Ai noştri însă sunt incapabili să iasă din cercul strâmt în care se joacă de atâţia ani: gargară la televizor, afaceri pe sub mână cu „firmele prietene", guvernare ineficientă, politicianism ieftin. Mă tem că, în timp ce ei se hârjonesc prosteşte, în România creşte o criză mai mare (şi de mai lungă durată) decât cea financiară: o criză de încredere a cetăţenilor în stat.