Un director sportiv şi un fost antrenor secund de la Universitatea Cluj au fost audiaţi ca martor, marţi, în dosarul "Valiza", în care Gigi Becali este acuzat de corupţie, ei susţinând că fostul patron al echipei, Anton Doboş, ar fi convocat ad-hoc fotbaliştii pentru a le spune că vor primi prime.
Primul martor audiat de instanţă a fost Sorin Vădana, director sportiv al Universităţii Cluj, care a declarat că, potrivit regulamentului de organizare internă, fiecare sportiv primeşte câte o primă cuprinsă între 400 şi 500 de dolari pentru fiecare punct câştigat.
Vădana a susţinut că "într-o seară de luni" Anton Doboş l-a rugat să convoace echipa pentru a le spune ceva, jucătorii fiind prezenţi la restaurant pentru cină.
"Tot el (Anton Doboş - n.r.) ne-a spus să ne retragem într-un colţ al localului pentru a nu fi auzit. Atunci, Doboş le-a zis fotbaştilor că pentru meciul din ultima etapă vor primi o primă consistentă. Toţi au înţeles că prima va fi mai mare decât 400 - 500 de dolari prevăzuţi în regulament. Din cât am putut să aud, suma globală am înţeles că era «1,5»", a arătat Vădana.
La întrebările procurorilor în legătură cu această problemă, directorul sportiv a arătat că la o emisiune TV moderatorul le-a spus invitaţilor că se aude că s-ar fi oferit un milion de euro echipei U Cluj, moment în care Sorin Vădana ar fi replicat: "Nu ne interesează milionul lui Gigi Becali".
Întrebat de procuror care erau mizele meciului dintre U Cluj şi CFR Cluj, Sorin Vădana a dat câteva explicaţii tehnice, menţionând că dacă U Cluj ar fi câştigat acel meci, Steaua se clasa pe locul întâi, ceea ce justifica potenţialul interes al lui George Becali ca această echipă să câştige meciul.
"Doboş a cerut mereu să câştigăm şi nu mi-a cerut niciodată să pierdem un meci al U Cluj", a conchis Vădana, răspunzând de asemenea, unei întrebări a procurorului de şe