Spre deosebire de SUA, unde afacerile de moravuri sunt luate mult mai în serios, în Franţa, opinia publică este mult mai tolerantă faţă de infidelităţile liderilor politici, fireşte atâta vreme cât aceste derapraje nu se transformă în infracţiuni, precum cele reproşate acum lui Dominique Strauss-Kahn.

Există în mod evident o prăpastie între felul în care se tratează sexul în politică în Statele Unite şi de această parte a Atlanticului. Neînţelegerile transatlantice persistă în acest domeniu, considerat de francezi viaţă privată, dar de americani viaţă publică. Astfel, de exemplu, Dominique Strauss-Kahn probabil n-ar fi ajuns niciodată în fruntea FMI, dacă ar fi fost american. Jurnaliştii de acolo ar fi scormonit şi scos la iveală trecutul de seducător al fostului ministru socialist.

În SUA, opinia publică e de părere că trebuie să fie la curent cu derapajele amoroase ale responsabililor politici. Aceştia din urmă au semnat un contract cu soţia lor, cu familia şi cu alegătorii. Dacă acel contract cu nevasta şi familia nu mai e respectat, ce ne asigură că cel cu alegătorii americani va fi respectat, se întreabă o fostă corespondentă la Paris a cotidianului New York Times.

În America nu există deci limite pentru jurnaliştii de investigaţii, iar aceştia devin şi mai agresivi când e vorba de candidaţii la Casa Albă. În Franţa dimpotrivă, oamenii au fost dintotdeauna toleranţi şi uneori probabil chiar mândri faţă de slăbiciunile pentru femei ale liderilor politici. Francezul consideră că derapajele extraconjugale ţin de viaţa privată a omului şi deci trebuie ermetic separate de sfera publică.

Aventurile fostului preşedinte conservator, Jacques Chirac, considerat un mare seducător n-au făcut niciodată obiectul vreunei anchete, cu toate că mulţi ziarişti erau la curent. A trebuit să aşteptăm anul 2001 pentru ca însăşi soţia lui Chirac, Bernadett