Mesajul a fost trimis. Multumesc!

EXCLUSIV: Cere 50.000 de euro fiindcă şi-a rupt piciorul în canal!

Publicat in Adevarul, marți 17 mai 2011 ·

O pensionară din Alexandria a căzut într-o gură de canal fără capac, iar în urma accidentului a rămas cu un picior mai scurt.Femeia se luptă de trei ani în instanţă cu operatorul de apă pe care îl consideră vinovat de accident şi îi cere despăgubiri de 50.000 de euro.

Pentru Mioara Arghirescu, o pensionară de 69 de ani din Alexandria, ziua de 12 noiembrie 2008 a fost una nefastă. Femeia a căzut într-o gură de canal descoperită de la interesecţia străzilor Negru Vodă cu Av. Alexandru Colfescu. “Eu mergeam cu bicicleta şi când am pus piciorul jos, m-am trezit în canal. Mi-am rupt piciorul şi am stat patru luni în gips. În urma accidentului am rămas cu un picior mai scurt”, povesteşte pensionara. Familia Arghirescu a depus o plângere împotriva operatorului de apă care avea în grijă gurile de canal la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alexandria în ianuarie 2009. “Am adus mărturii de la oameni din zonă care au văzut accidentul şi care au confirmat faptul că gura era descoperită de şase luni. Societatea a spus că se furase capacul cu o seară înainte, lucru neadevărat. Am făcut poze cu alte 107 guri de canal fără capac”, spune femeia. Parchetul a dispus neînceperea urmăririi penale, dar cei doi pensionari nu s-au oprit aici.

A dat în judecată Procuratura şi a plecat la Băsescu să ceară ajutor

Supărată că nu i s-a făcut dreptate, femeia a dat în judecată Procuratura. “Am cerut copii după procesele verbale de la Poliţia Rutieră din care reieşea că s-au întâmplat mai multe accidente rutiere din cauza gurii descoperite, pe o perioadă de şase luni. Am vrut să arăt că operatorul de apă minte. Nu mi-au dat aceste copii”, mai spune Mioara Arghirescu. Pentru că nu a găsit ajutor la niciuna dintre instituţiile locale, soţul femeii a plecat la preşedintele Traian Băsescu. “Am mers de mai multe ori. În final, m-a primit şase minute şi m-a ascultat. A zis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Bulgaria vor intra în Spațiul Schengen, dar controalele la frontierele terestre vor rămâne active. Țeapă?

NapocaNews acum 7 ore
Bulgaria și România urmează să intre în Spațiul Schengen, însă controalele la frontierele lor terestre vor rămâne în vigoare timp de cel puțin șase luni după aderarea lor, scrie Novinite. Acest acord a fost finalizat vineri la Budapesta, unde minișt

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2024 - Peste 218.000 de români din străinătate au votat până duminică, la ora 06.00. În 2019, până la aceeaşi oră, votaseră peste 270.000 de persoane

News.ro acum 33 minute
Peste 218.000 de români din străinătate au votat la alegerile prezidenţiale până dumiinică, la ora 06.00. În 2019, la aceeaşi oră, numărul votanţilor era de peste 270.000 de persoane. Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 218.6703 de persoane au vota

Superliga: CFR Cluj – Rapid 1-1. Marius Şumudică: meritam să câştigăm

Libertatea acum 5 ore
Echipa CFR Cluj a încheiat la egalitate sâmbătă seara, pe teren propriu, scor 1-1, cu gruparea bucureşteană Rapid, în etapa a 17-a din Superligă.

AUR anunță că depune plângere penală împotriva șefei diplomației române, acuzând „nereguli” la secțiile de votare din diaspora

HotNews acum 8 ore
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat sâmbătă că va depune plângere penală împotriva ministrului de Externe, Luminiţa Odobescu, pentru „neregulile constatate în secţiile de votare din diaspora”. Partidul condus de George Simion acuză, într

Referendum local în Capitală. La ce întrebări vor avea de răspuns bucureştenii

Mediafax acum 56 minute
Bucureştenii sunt chemaţi la vot duminică, 24 noiembrie, pentru a răspunde la trei întrebări legate de organizarea financiar-administrativă a Capitalei şi de prevenirea consumului de droguri în şcoli. Referendumul, organizat de Nicuşor Dan, coincide

Florin Piersic, ȘOCAT de moartea prietenului Gabriel Cotabiță: „Vei continua să trăiești în inima mea. Te voi iubi mereu, Omule!”

Gandul acum 11 ore
Florin Piersic a transmis un mesaj emoționant după ce a aflat de moartea lui Gabriel Cotabiță. Printre altele, celebrul actor și-a reamintit una dintre călătoriile pe care le-a făcut împreună cu prietenul său în țară. „Nu e adevărat! Nu se poate! Gr

AEP: Secţiile de votare din ţară, organizate pentru alegerea Preşedintelui României, se deschid duminică, la ora 7.00

News.ro acum 5 ore
Secţiile de votare din ţară pentru alegerea Preşedintelui României se deschid duminică, începând cu ora 7:00. Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) le reaminteşte candidaţilor că trebuie să respecte prevederile legale în vigoare şi să nu continue

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 13 ore
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Putin a promulgat o lege prin care sunt anulate datoriile ruşilor care se angajează să lupte în Ucraina

News.ro acum 9 ore
Preşedintele rus Vladimir Putin a promulgat, sâmbătă, o lege prin care cei care se angajează să lupte în Ucraina pot avea anulate datoriile până la echivalentul a 92.000 de euro, potrivit guvernului, relatează AFP. Noua lege va permite tuturor celor

Premierul de la Chișinău, mesaj mobilizator pentru românii din Moldova. De ce îi îndeamnă „să meargă neapărat” la vot

HotNews acum 7 ore
Premierul Republicii Moldova, Dorin Recean, i-a îndemnat sâmbătă pe alegătorii care deţin şi cetăţenia română, aflați în Republica Moldova, să participe activ și să-și exercite „neapărat” dreptul de vot în cadrul alegerilor prezidenţiale din țara no

Vremea

București
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

2°/7°
mar.

2°/6°
mie.

2°/5°
Iasi
acum

dum.

-1°/5°
lun.

-1°/6°
mar.

-1°/5°
mie.

0°/5°
Constanta
acum

-2°
dum.

-2°/6°
lun.

3°/7°
mar.

3°/7°
mie.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-7°
dum.

-7°/2°
lun.

1°/4°
mar.

0°/6°
mie.

2°/5°
Timisoara
acum

-3°
dum.

-3°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/7°
mie.

2°/7°