Mesajul a fost trimis. Multumesc!

El este fratele lui „Unguru’ Bulan“

Publicat in Adevarul, marți 17 mai 2011 ·

Deşi are un frate foarte cunoscut, Paul este exemplul viu al zicalei „nevoia te învaţă“. La 14 ani, a învăţat ce înseamnă web designer. Patru ani mai târziu, a intrat în lumea fotografiei.

„Dintotdeauna am avut un spirit creativ şi foarte multe idei. Mi-a trebuit câteva luni să ajung să învăţ să fac site-uri, iar mai apoi au venit şi primii clienţi. În doi ani deja, aveam banii mei de buzunar şi clienţi fideli”, îşi începe povestea Paul Cătunescu. Pe la 18 ani, adolescentul a decis să-şi pună în practică şi o altă idee mai veche: fotografia.

Fotograf de 9 ani

„Toţi prietenii mei ştiau că am o pasiune aparte pentru fotografie, iar întâmplarea a făcut ca unul dintre amici să-mi propună să devin fotograf într-un club. Am acceptat, iar acum am aproape nouă ani de când fac asta în cluburile din oraş”, explică Paul. Chiar dacă are mai mulţi ani experienţă în domeniu, Paul nu şi-a propus să aibă un număr mare de expoziţii personale, ci a preferat să acumuleze experienţă în domeniu, participând la mai multe concursuri de profil. „Cred că m-a ajutat mult acest lucru, pentru că am fost văzut, iar mai apoi am primit propuneri de contract de la branduri recunoscute“, explică tânărul.

Face site-uri pentru branduri celebre din ţară

După ce a ajuns să aibă proprii clienţi, Paul a început să primească oferte din partea mai multor companii de renume din ţară. „Prima ofertă serioasă am primit-o în urmă cu cinci ani. Era o comandă de şapte site-uri pentru o companie care avea alte şapte site-uri mai mici. A fost un contract generos, dar pentru care am avut de lucrat mai bine de o lună. După acest contract am început să primesc şi mai multe oferte, cele mai bune fiind pentru site-uri de prezentare pentru reprezentanţe de maşini, posturi de televiziune locale, radio, ziare electronice şi magazine virtuale”, susţine tânărul.

@

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 12 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 6 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 11 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 2 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 6 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 5 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 11 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Un lider PSD invocă ieșirea de la guvernare. „Nu acceptăm rolul de figurant într-o piesă scrisă de alții”

HotNews acum 12 ore
Ieșirea de PSD de la guvernare este „o opțiunea reală”, susține liderul organizației județene din Arad, Mihai Fifor. Acesta consideră că pachetul de măsuri fiscale a inclus măsuri care nu au fost discutate cu social-democrații, ceea ce arată lipsă d

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

14°
joi

14°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°