Comunitate: un cuvint greu, mai abstract decit OZN, pentru foarte multi romani. Respect, viata, om: termeni care au cam acelasi statut. Noi sintem obisnuiti sa le folosim in momente de revolta, alaturi de citeva injuraturi sanatoase la adresa "sistemului". Olandezii - ne-am convins de asta, in ultimele zile - sint printre popoarele care le-au adus in dictionarele limbilor pamintului. Ei nu le pronunta, ci le pun in practica in viata de zi cu zi. Am asistat cu totii la drama unui fotbalist roman, care joaca in campionatul Olandei si care si-a rupt o vertebra in timpul unui antrenament. In fotbalul nostru mic si in comunitatea noastra aproximativa, s-ar fi gasit, cu siguranta, presedinti de club care sa se pitigaie ore intregi la televizor. Acestia vor fi fost acompaniati de doctori ce-si vor fi dat cu parerea despre operatie, recuperare si asa mai departe. Nu, stati, nu ar fi fost de ajuns: ar fi aparut si citiva psihologi, care sa ne vorbeasca despre ce este in sufletul unui om ce a trecut printr-o asemenea drama. Un cor intreg de bocitoare si de oameni isterizati s-ar fi perindat pe micul ecran, intr-o competitie de remarci destepte care sa ramina citeva zile pe "burtiera" cu citate a stirilor. Olandezii sint, precum complicata lor limba, ceva de neinteles in tara noastra. Ei nu au incercat sa faca nici nunti, nici inmormintari pe micul ecran. Cind vestea accidentarii lui Mihai Nesu s-a propagat in Utrecht, au incercat sa ajute. Fiecare, cu ceea ce poate. Un suporter, citesc in "Gazeta sporturilor", s-a dus sa-l primeasca la aeroport pe tatal jucatorului; altii s-au gindit ca, la meciul de duminica al echipei favorite, sa vina cu drapelul Romaniei si cu portretul lui Nesu; presedintele clubului a declarat ca acum nu mai are chef de nimic si face si el tot ceea ce poate ca sa-i usureze suferinta fotbalistului; colegii lui de echipa spun ca, desi ar vrea sa mearga la