Cum partea nevăzută a aisbergului cannez o reprezintă Marketul, adică locurile unde se bate mâna în afacerile legate de cinema, criza se răsfrânge mai ales în scăderea numărului participanţilor la Market şi a proiecţiilor din Market. Pe de altă parte, versiunea oficială e că numărul ziariştilor acreditaţi a crescut cu 10% faţă de anul trecut (când fusese o ediţie de Mare Criză deja).

Oricum ar fi, Cannesul rămâne totuşi cel mai mare şi important festival de film din lume, iar competiţiile oficiale sau paralele îşi văd de drumul lor. Aşa că deschiderea a avut loc miercurea trecută, cu cel mai recent film al lui Woody Allen – Midnight in Paris –, deci un film legat în mod direct de Franţa. Şi pentru ca filmul să fie legat încă şi mai profund de Franţa, în el joacă chiar soţia preşedintelui – m-me Carla Bruni.

Cannesul îşi pune pe afiş şi anul acesta numele mari ale cinematografului mondial – de la fraţii Dardennes la Nanni Moretti, Lars Von Trier, Pedro Almodóvar, Aki Kaurismäki, Radu Mihăileanu, Miike Takashi, cu toţii în competiţia oficială; şi până la selecţionaţii din Un Certain Regard, ca Kim Ki-duk (cu un film documentar despre el însuşi – Arirang), Gus Van Sant, Eric Khoo, Bruno Dumont sau Cătălin Mitulescu.

În afara acestora, în competiţia oficială sunt şi nume mai puţin cunoscute, ca israelianul Joseph Cedar, cu o dramă psihologică ce se numeşte Footnote, în care un fiu e pus să aleagă între dorinţa firească de a accepta cel mai mare premiu israelian ce se decernează elitelor artistice şi academice şi a-l ceda tatălui său. Eliezer Shkolnik e cercetător al scrierilor talmudice, neiubit de colegii săi cercetători din motive mai degrabă subiective, din câte înţelegem. Fiul său Uriel e la rându-i cercetător, dar foarte apreciat de colegi, care hotărăsc să-i acorde premiul cel mare pentru scrierile sale. Dintr-o regretabilă eroare însă, Eliezer