Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Soluţia Puterii: „Emil Boc – trei în unu“

Publicat in Adevarul, marți 17 mai 2011 ·

Premierul Emil Boc (foto) a rămas, după alegerile interne de la sfârşitul săptămânii trecute, cu toate cele trei „fotolii": preşedinţia partidului, şefia Guvernului şi cea a Ministerului Muncii.

Deşi, după câştigarea luptei cu Vasile Blaga pentru preşedinţia PDL, chiar şi cei care l-au susţinut vorbeau despre oportunitatea schimbării sale de la Palatul Victoria, scenariul fiind abandonat pe parcurs.

„Instituţia delegării", de bază

Chestionat în legătură cu posibilitatea de a se retrage de la conducerea Guvernului, Boc a refuzat să precizeze concret dacă ar putea lua o astfel de decizie, declarând că nu doreşte să intre în „jocul presei" pe această temă, dar şi că un partid poate fi condus şi prin delegare de atribuţii. „România are acum un guvern, iar acesta are un prim-ministru şi ne comportăm ca atare. Nu intru în jocul presei pe această temă. Este mult de muncit în partid, dar un partid se conduce şi prin instituţia delegării", a spus Boc la postul public de televiziune.

„Pe poziţie" rămâne Boc şi la Ministerul Muncii, pentru care democrat-liberalii promiseseră că vor găsi un ministru, imediat după finalizarea scrutinului intern. La finalul primei şedinţe a noului Birou Permanent Naţional (BPN), desfăşurată luni seară, democrat-liberalii au ridicat însă din umeri, susţinând că problema de la Ministerul Muncii nu a fost tranşată şi că ar putea aştepta finalizarea perioadei de 45 de zile, care este termenul maxim cât poate dura un interimat potrivit Constituţiei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur de magnitudine 3.2 produs în zona Banat

Ziarul Financiar acum 33 minute
Un cutremur cu magnitudinea 3.2 pe scara Richter s-a produs sâmbătă dimineaţa în zona Banat, judeţul Timiş, anunţă Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la ora 8:08, la o adâncime de 18,7 k

Răzvan Lucescu pleacă de la PAOK pentru a prelua Real Madridul Asiei. „Și-a dat acordul”

Adevarul acum 41 minute
Răzvan Lucescu nu are un sezon prea bun cu PAOK Salonic, fiind pe locul 4 în campionatul Greciei, deși în ultimele două etape echipa sa a învins două mari rivale, pe AEK Atena și Olimpiacos. Presa din Arabia Saudită a anunțat că românul se pregăteșt

O fetiță de 5 ani a fost VIOLATĂ într-un garaj dezafectat din Arad. Agresorul, un bărbat de 54 de ani, a fost prins de polițiști în Timișoara

Gandul acum 8 minute
O fetiță de 5 ani a fost violată de un bărbat în vârstă de 54 de ani, după ce a ademenit-o într-un garaj dezafectat din Arad, cub promisiunea că-i va oferi cadouri. Agresiunea a avut loc în după-amiaza zilei de vineri, 11 aprilie, în zona străzii Co

Crin Antonescu: Domnul Ponta e un trădător de rând/ Nu cred că va fi clasat nici măcar în primii trei

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL şi UDMR pentru preşedinţie, Crin Antonescu, afirmă despre fostul său partener politic Victor Ponta că e un„ trădător de rând” şi e de părere că acesta nu se va clasa nici măcar printre primii trei candidaţi în ordinea voturilor p

Incendiu la Teatrul Masca din București. Flăcările au cuprins o sală de spectacole

Libertatea acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit sâmbătă dimineață la Teatrul Masca din București, aflat în curs de reabilitare, a anunțat Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU).

Donald Trump spune că este „într-o formă grozavă” după controlul medical / „Am un suflet foarte bun” VIDEO

HotNews acum 4 ore
Donald Trump, președintele SUA în vârstă de 78 de ani care a fost adesea acuzat de adversarii săi că nu este transparent cu privire la sănătatea sa, a făcut declarații vineri, după ce a efectuat examenul medical anual. „În general, simt că sunt într

VIDEO Nicușor Dan: Autoritatea Electorală fie e incompetentă, fie procedează cu rea-credinţă. Ce acuză el

HotNews acum 36 minute
Candidatul independent Nicuşor Dan reclamă că în medul online există mii de materiale foto sau video, care sunt plătite şi neasumate şi care prezintă informaţii false sau scoase din context. El acuză de rea-credinţă şi incompetenţă instituţiile stat

Cristian Diaconescu anunță că o delegație a Congresului SUA va veni în România: „Contacte la toate nivelurile semnificative”

Gandul acum 2 ore
Într-o intervenție la Antena 3 CNN, Cristian Diaconescu a anunțat că o delegație a Congresului SUA va veni în România, urmând avea loc „contacte la toate nivelurile semnificative”. Cristian Diaconescu a specificat că, la acest moment, nu poate oferi

„Tuning&Autoshow” by LSUAV la Expo Arad

Arad24.net acum 49 minute
Duminică, 13 aprilie, ora 9.00, la Expo Arad, în cadrul Târgului Primăverii, se va da startul celei de-a 13-a ediții a Tuning@Autoshow, eveniment organizat de Liga Studenților din Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad. Cele mai impresionante și inov

Incendiu devastator la anexa unui restaurant: pompierii au găsit o persoană carbonizată

Ceahlaul acum 3 ore
O persoană și-a pierdut viața în urma unui puternic incendiu care a afectat o anexă a unui restaurant. S-a întâmplat pe 12 aprilie, puțin după miezul nopții, apelul prin numărul unic de urgență 112 fiind înregistrat în dispecerat în jurul orei 01:25

Vremea

București
acum

sâm.

3°/12°
dum.

6°/14°
lun.

7°/16°
mar.

5°/15°
Iasi
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/16°
lun.

5°/17°
mar.

6°/18°
Constanta
acum

sâm.

2°/11°
dum.

5°/10°
lun.

7°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

3°/13°
dum.

3°/16°
lun.

8°/18°
mar.

6°/12°
Timisoara
acum

11°
sâm.

4°/16°
dum.

1°/19°
lun.

12°/19°
mar.

10°/13°