Cu toate aparenţele sale democratice, Congresul PDL de la finele săptămânii trecute a reprezentat, în fapt, o manipulare grosolană şi fără alternativă, determinată de intervenţia nici măcar discretă a celui care reprezenta polul de putere absolută: preşedintele Băsescu.

Personaj cu certă vocaţie totalitară – exersată pe vapor şi perfecţionată în mediul politic – acesta nu lasă, de şase ani, nimic la voia întâmplării. Propensiunea sa de a controla totul se manifestă cu vigoare, chiar dacă uneori joacă – precum Ceauşescu altădată – rolul “Opoziţiei” faţă de acţiunile propriului său partid. Din momentul în care l-a înlăturat pe Petre Roman – e drept, cu ajutorul nepreţuit al slăbiciunilor acestuia – Băsescu a gestionat cu mână de fier partidul în care a avut întotdeauna primul şi ultimul cuvânt. Este un personaj puternic, nimic de zis – chiar dacă unora nu le este pe plac modul în care găseşte întotdeauna soluţiile de a forţa – şi chiar viola – prevederile constituţionale şi legale, aranjându-le în favoarea sa.

Traian Băsescu a parcurs experienţa sa politică la vârf învăţând un lucru esenţial: că nu trebuie să te laşi condus de iluzii. Aceste iluzii l-au costat patru ani de lupte surde cu liberalii lui Tăriceanu, inclusiv o umilitoare eliminare de la guvernare a oamenilor săi, şi un concubinaj jenant cu principalul adversar istoric, din care s-a ales, iarăşi, cu umilinţa înlăturării premierului său prin unica moţiune de cenzură reuşită în aproape două decenii. De aici înainte a decis să renunţe total la compromisuri, conturându-şi propriul edificiu de putere, prin achiziţii comerciale, racolări şi invenţii politice care i-au asigurat relativa stabilitate a aparatului.

Experienţa crizei, a conflictelor sociale şi a coalizării adversarilor i-au arătat că în lupta politică nu are altă şansă decât să rămână câştigător. Cu orice preţ! Chiar cu acela al risc