Colegiul Economic „Nicolae Titulescu” este prima instituţie de învăţământ din Baia Mare care beneficiază de un proiect pe fonduri europene. Investiţia se ridică la 5.188.221,73 lei şi vizează construirea a patru săli de clasă, dotarea cabinetelor şi laboratoarelor, dar şi montarea de panouri solare.
Colegiul Naţional „Nicolae Titulescu” din Baia Mare a semnat un contract de finanţare europeană pentru extinderea, reabilitarea şi modernizarea instituţiei. Valoarea totală a proiectului este de 5.188.221,73 lei iar fondurile au fost atrase de departamentul de proiecte din cadrul Primăriei Baia Mare. „Aveam pe lista de priorităţi cinci instituţii de învăţământ din municipiu. Beneficiarul acestui proiect a fost declarat Colegiul Naţional Nicolae Titulescu deoarece aici era nevoie de toate aceste dotări şi extinderea prevăzută în proiect. Ceea ce este poate cel mai important pentru elevii care studează aici este atât faptul că vor avea condiţii europene dar vor putea studia cutoţii pe dimineaţă”, a precizat Mariana Pop, inspector şcolar general.
14 săli de clasă
Potrivit conducerii colegiului, lucrările de reabilitare, extindere şi modernizare vor demara în luna septembrie a acestui an şi vor consta în construirea unei aripi la corpul principal şi etajarea acestuia, din care vor rezulta 14 săli de clasă, dotarea cabinetelor şi laboratoarelor, dar şi înfiinţarea de noi grupuri sanitare, rampe de acces şi a două grupuri sanitare pentru persoanele cu dizabilităţi. „Prin această investiţie se vor elimina cursurile de după-amiază şi vor fi eliberate spaţii pentru consultaţii, aceasta conducând la creşterea gradului de participare la procesul educaţional. Suprafaţa nou construită va avea în total 1375,75 metri pătraţi”, a arătat Aneta Carpov, directorul Colegiului Naţional „Nicolae Titulescu”.
10 panouri solare
„Potrivit proiectului, în noul cor