Spargere cu peripeţii la casa de schimb valutar aparţinând M&S Exchange din oraşul Eforie: doi hoţi s-au chinuit să deschidă un seif şi să şteargă urmele pentru ca ulterior să fugă doar cu un săculeţ în care erau ţinute bancnotele de un leu.
Făptaşii au fost identificaţi după câteva ore. Spargerea a fost dată ieri dimineaţă, în jurul orei 4.00. Poliţiştii au fost chemaţi la exchange de reprezentanţii unei firme de pază care au anunţat că uşa este deschisă, la fel şi seiful şi că s-a declanşat sistemul de alarmă. Poliţiştilor li s-a părut bizar încă de la început că, deşi în casa de bani, se aflau 6000 de euro şi 80.000 de lei, hoţii luaseră doar săculeţul cu bancnote de 1 şi 5 lei. În total, măruntul furat însuma 3500 de lei.
Casa de schimb valutar din Techirghiol călcată de hoţi
Semne de întrebare s-au ridicat şi atunci când s-a constatat că nici uşa de la intrare, nici uşa seifului nu fuseseră forţate. Anchetatorii s-au lămurit curând de ce atunci când au descoperit că unul dintre făptaşi era Eduard Bălănică (28 de ani), fiul uneia dintre funcţionarele casei de schimb valutar. Cel de-al doilea făptaş a fost identificat drept Ionuţ Nica (30 de ani), din Eforie.
Anchetatorii au spus că fiul a furat cheile seifului din geanta mamei sale şi a intrat în interior. Hoţii îşi luaseră mănuşi chirurgicale de acasă şi au spart becurile din exchange ca să nu fie filmaţi de camerele de supraveghere.
În beznă, însă, nu au reuşi să-şi dea seama unde sunt ţinute valorile aşa că au fugit cu mărunţişul. Înainte de plecare, ca să-şi şteargă urmele complet, au luat hardul pe care erau stocate imaginile surprinse de camerele de supraveghere.
Cei doi sunt cercetaţi în libertate sub învinuirea de furt calificat.