Atunci când elaboraţi un proiect pentru finanţare europeană, demonstraţi că implementarea sa are şi un impact în regiunea Dunării şi veţi avea mai multe şanse. Strategia Dunării nu apare distinct în bugetul UE, dar există alte canale de finanţare prin care putem avea acces la fonduri de aproape 50 de miliarde de euro.
„Unde sunt banii Uniunii Europene şi cum putem ajunge noi la ei?" este întrebarea pragmatică după care se ghidează toţi cei preocupaţi de accesarea fondurilor comunitare.
Câteva răspunsuri posibile pentru această preocupare au fost conturate zilele trecute, în cadrul „Alba Iulia Business Forum" - o importantă reuniune a oficialităţilor centrale, regionale şi locale (peste 150 de delegaţi) din ţările spaţiului dunărean, având ca temă implementarea Strategiei UE de dezvoltare pentru macroregiunea Dunării.
În primul rând, trebuie spus că Strategia Dunării nu este în sine un program european cu finanţare din bugetul multianual al Uniunii Europene (în sens clasic), ci un document programatic pe baza căruia pot fi elaborate proiecte de dezvoltare în ţările riverane scăldate de apele bătrânului fluviu.
Asta înseamnă că se pot elabora proiecte generale de accesare a fondurilor clasice europene la care, pe lânga finanţarea structurală, se pot adăuga surse alternative de bani, cu condiţia demonstrării impactului dunărean.
„În măsura în care aduceţi un proiect - turistic, cultural sau de infrastructură - şi demonstraţi că el are relevanţă pentru Strategia Dunării, aveţi un avantaj competitiv în raport cu alte proiecte puse în balanţă", a explicat Leonard Orban, consilier prezidenţial pentru afaceri europene.
El a arătat că printre posibilele surse alternative de finanţare pentru astfel de proiecte se numără împrumuturile atrase de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) sau de la Banca Europeană