Un fost preşedinte al României scrie o carte în care îşi explică eşecul. L-a învins sistemul. Mai mulţi participanţi la momentul ‘45 povestesc cursul evenimentelor ce au înscris ţara pe orbita Uniunii Sovietice. Au fost mici, insignifianţi, nu puteau să se pună cu istoria. Alţi intelectuali explică cum au făcut dizidenţă de sertar: scriau dur împotriva regimului, dar au aşteptat momentul propice. S-ar fi organizat chiar într-un fel de rezistenţă, dar nu reuşeau să se solidarizeze. O emisiune tv a făcut succes având invitat permanent o fosilă, unul din oamenii ce a ajutat la îngenunchierea naţiei. Acum, după ce a murit, zice-se că lumea îl regretă. Reviste precum “Historia” abundă de impotenţi ce vor să se ştie că au încercat ceva, dar nu le-a ieşit. Un rege a abdicat şi a fugit, n-a avut încotro. Acum ar vrea să fie simbolul echilibrului.

O ţară îşi creşte generaţia tânără învăţând-o ce e eşecul. ”Locul 17 e onorabil”.

Nu putem să-i îndepărtăm pe toţi ăştia? Să-i cazăm în aripa de “egiptologie” a muzeului naţional? Dacă tot n-avem trecut, poate reuşim să ne creăm un viitor?

PS: mi-l închipui pe Alexandru Machidon scriindu-şi memoriile ca un român verde. A încercat să dezlege nodul gordian vreme de 5 ani, dar totul i-a fost potrivnic. Unul din oamenii săi apropiaţi era informator, nodul era umed de la vremea ploioasă, chiloţii îl strângeau iar opinia publică, conform ultimului sondaj, avea alte aşteptări de la un conducător de oşti. N-a reuşit, dar ce poveşti cu miez s-au născut în anii ăştia… Urmăreşte-ne pe Facebook şi pe Twitter Un fost preşedinte al României scrie o carte în care îşi explică eşecul. L-a învins sistemul. Mai mulţi participanţi la momentul ‘45 povestesc cursul evenimentelor ce au înscris ţara pe orbita Uniunii Sovietice. Au fost mici, insignifianţi, nu puteau să se pună cu istoria. Alţi intelectuali explică cum au făcut dizidenţă de