Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Drumul modei: dialog peste graniţe

Publicat in rfi, marți 17 mai 2011 ·

Erevan a fost, la începutul lunii mai, o capitală a modei internaţionale. În perioada 3-15 mai au fost organizate primele întâlniri internaţionale din cadrul proiectului Drumul modei: dialog peste graniţe.

Au participat designeri europeni şi armeni, experţi în domeniul modei din Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România, studenţi şi profesionişti în domeniu din Armenia. România este reprezentată la acest proiect de designerul Andra Clitan, alături de care mai participă: Pavel Ivancic (Cehia), Ida Helene Gro Christinasen (Danemarca), Eva Freier (Germania), Geannine Pollazzon (Marea Britanie), Aram Nikolyan, Gayane Soghomonyan, Ani Iskandaryan, Kristine Avetisyan, Lusine Kostanyan (Armenia).

Cei zece designeri îşi vor continua lucrul împreună în vara lui 2011, în cadrul rezidenţelor din Europa, prilej cu care schiţele lor vor deveni creaţii în sine. Colecţia realizată de creatorul de modă român şi cel armean va fi structurată în cadrul rezidenţei din România desfăşurată în intervalul 1-10 iulie 2011.

Colecţiile tuturor designerilor (reunind în total 20 de ţinute complete), incluzând elemente specifice patrimoniului cultural din Armenia şi din ţările europene, vor fi prezentate într-o expoziţie itinerantă organizată în Armenia, Cehia, Danemarca, Germania, Marea Britanie şi România în 2012.

Drumul modei: dialog peste graniţe este un proiect organizat sub egida EUNIC de British Council, Centrul Ceh, Goethe-Institut, Institutul Cultural Danez şi Institutul Cultural Român, în parteneriat cu Consiliul Armean al Modei. Proiectul este finanţat cu sprijinul Comisiei Europene, prin programul „Cultura 2007-2013".

În studio au fost: designerul Andra Cliţan, antropologul Alexandru Bălăşescu şi Mihaela Ciobanu, asistent de proiect, Institutul Cultural Român. Mihaela Dedeoglu în dialog cu designerul Andra Cliţan, antropologul Alexandru

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 4 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum o ora
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X

Ziua Constanta acum 29 minute
Lista artiștilor care vor ajunge la ediția aniversară UNTOLD X Universul magic al muzicii se deschide din nou la Cluj-Napoca, pentru cea mai spectaculoasă ediție UNTOLD de până acum. Ediția aniversară UNTOLD X, care marchează 10 ani de amintiri, emo

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 7 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 3 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Italia ar putea elibera până la 10.000 de deţinuţi. Care este motivul

Mediafax acum 2 ore
Aproximativ 10.100 deţinuţi sunt „potenţial eligibili” pentru măsuri alternative la închisoare, cum ar fi arestul la domiciliu sau probaţiunea, a declarat ministerul într-un comunicat. Opţiunea s-ar aplica persoanelor ale căror condamnări sunt defin

Tentativă de înșelăciune în numele Poliției de Frontieră. Cum funcționează schema de fraudare

HotNews acum 2 ore
Reprezentanții Poliției de Frontieră avertizează, miercuri, că mai mulți cetățeni au fost vizați de tentative de înșelăciune comise în numele instituției. Persoanele au fost sunate de pe numere necunoscute, iar un robot le-a transmis, în limba engle

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum 55 minute
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Kremlinul critică Europa pentru cheltuielile de război și avertizează din nou asupra opțiunii nucleare. Peskov: Ţările europene cheltuiesc sume uriaşe pe arme pentru a alimenta războiul în Ucraina

Mediafax acum o ora
Moscova a lansat noi acuzații împotriva țărilor europene. Ea susține că acestea riscă foarte tare din cauza investițiilor masive în înarmare. Kremlinul a reluat ideea că Rusia ar putea lua în calcul folosirea armelor nucleare, conform agenției DPA.

Primarul Istanbulului a fost condamnat la 20 de luni de închisoare pentru insultă la adresa unui procuror

Adevarul acum 2 ore
Primarul Istanbulului, Ekrem Imamoglu, care a fost arestat în martie pentru presupuse acuzaţii de corupţie, a fost condamnat miercuri la douăzeci de luni de închisoare pentru insultă şi intimidare la adresa unui procuror.

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

32°
mie.

21°/34°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

23°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

24°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°