Chiar dacă în perioada 2000-2008 economia României a fost pe creştere. iar numărul de salariaţi a crescut simţitor, mai ales în perioada când la Palatul Victoria se afla Călin Popescu-Tăriceanu, rata de ocupare, respectiv raportul dintre numărul total de persoane apte de muncă şi numărul de angajaţi care lucrează legal, a continuat să scadă.
La finalul lui 2008 în economia românescă erau 4.738.600 de angajaţi, cu circa 281.600 mai mult faţă de 2000. Datele biroului european de statistică, Eurostat, arată, însă, că, în aceeaşi perioadă, rata de ocupare a scăzut de la 63% la 59%. După doi ani de criză, rata de ocupare a ajuns la 58,8%, în timp ce media la nivel european este în prezent de 64,6%.
Explicaţia: odată cu economia, în România, a înflorit şi munca la negru. Nu este cazul şi altor state din Uniunea Europeană, unde creşterea economică de dinainte de declanşarea crizei a însemnat şi creşterea numărului angajaţilor cu forme legale în raport cu persoanele apte de muncă.
De exemplu în Lituania, creşterea economică din perioada 2000-2008 s-a tradus şi prin creşterea ratei de ocupare de la 57,5% la 68,6%, potrivit Eurostat. În această perioadă, mica ţară baltică a cunoscut creşteri cuprinse între 6% şi 12%. 2008 a însemnat şi trecerea pe minus a economiei letone. În anul următor, situaţia a fost şi mai grea. Scăderea economică a fost de -18%, iar rata de ocupare a scăzut într-un singur an de la 68% la 60%. În 2010, rata de ocupare a ajuns la 59,3%.
Rate de ocupare asemănătoare se regăsesc în Bulgaria, Ungaria şi alte câteva state din Europa Centrală şi Est. Trebuie remarcat, însă, că în aceeaşi perioadă rata de ocupare a crescut în Bulgaria la 59,7%, în 2010, de la 50,4%, în 2010, în timp ce economia a cunoscut creşteri de 5-6%.
Profesorul de economie Daniel Dăianu a declarat, pentru adevarul.ro că "din păcate noi, chiar şi atunci când a