Membru de prim-plan al grupării „fracturiste“ a lui Marius Ianuş & co, aflat, acum 10-12 ani, în avanscena a ceea ce azi numim douămiism, Chiva s-a numărat printre deschizătorii de drum ai „ego-prozatorilor“ lansaţi de Polirom. Romanul său „neo-beat“ 69 (2004) a atras inclusiv atenţia unor critici de veche autoritate precum Mircea Martin, care l-a numit, cu un semn retoric de întrebare, „micul Burroughs“. Între timp, the angry young man s-a maturizat, s-a mai îmblânzit, s-a expatriat (ca şi alţi colegi de generaţie), mai precis: s-a mutat la Bruxelles („plăcut ţări terminale“ stă scris într-o notă amuzat-telegrafică de pe manşeta cărţii de faţă) şi... a trecut la poezie. Surprinzător, căci ne-am obişnuit ca scriitorii să abandoneze de regulă poezia pentru mult mai rentabila proză. Însă un ochi atent putea sesiza şi în proza publicată de Chiva în volumul colectiv Poveşti erotice româneşti (Editura Trei, 2007) prezenţa fluidului poetic. Instituţia moartă a poştei îl captează, pornind chiar de la expresivitatea stranie a titlului - trimiţând, probabil, la paradoxala dispariţie a comunicării autentice în lumea noastr㠄branşat㓠-, şi îl dezvoltă într-o direcţie ce dă seama de un nou puls al poeziei noastre tinere. Adică de un nou tip, global connected, de biografism, în care apelul intertextual la tradiţia literară locală (cât de idiomatic e, în fond, splendidul postmodernism cărtărescian din Levantul!) se reduce la minimum, în favoarea referinţelor globalizate ori recrutate din perimetrul culturii pop, grunge, minimal ş.a.m.d. Faptul poate fi pus desigur în relaţie cu experienţa transfrontalieră, „multiculti“ a tinerilor poeţi din epoca integrării în UE. Revenind la volumul lui Chiva, trebuie spus totuşi că experienţa re-teritorializării, suprapusă celei a maturizării melancolice şi a „liricizării“ propriei identităţi artistice, nu pierde legătura cu sursele ident