Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine este camerista pe care şeful FMI, Dominique Strauss Kahn, ar fi agresat-o sexual şi ar fi încercat să o violeze într-o cameră de hotel

Publicat in Gandul, marți 17 mai 2011 ·

Are 32 de ani, este originară din Africa, locuieşte în Bronx, are o fiică adolescentă şi, în ultimii trei ani, a lucrat la hotelul Sofitel din New York, acolo unde ar fi şi avut loc agresiunea sexuală de care e acuzat şeful FMI. Într-o declaraţie pentru Reuters, Jorge Tito, managerul hotelului a precizat că, în toată această perioadă, n-a avut nimic să-i reproşeze cameristei. "Am fost pe deplin mulţumiţi atât de activitatea ei profesională, cât şi de comportamentul ei", a spus acesta.

Potrivit The Daily Mail, femeia, care ar fi originară din Ghana, locuieşte de patru luni într-un bloc de şase etaje din Bronx, New York, şi toată viaţa ei se împarte între fiica sa adolescentă şi programul încărcat de la serviciu. "Este o mamă bună", spun vecinii, dar "nu zâmbeşte niciodată" şi pare că duce "o povară grea în spate". Mark Gangadeen, unul dintre vecinii cameristei, susţine că femeia îşi "interiorizează acum furia" provocată de cele întâmplate. "Cred că o să ţină aceste lucruri în interiorul ei. Nu e genul de persoană care să vorbească despre aşa ceva. Cunoscând-o aşa cum o cunosc eu, cred că a închis totul în ea", le-a spus jurnaliştilor bărbatul în vârstă de 47 de ani. Mark Gangadeen nu crede că vecina lui minte: "O cred. Cunoscându-I felul de a fi o cred. Trebuie să se fi întâmplat ceva cu adevărat grav pentru ca ea să lanseze genul acesta de acuzaţii, nu este genul ei să inventeze aşa ceva".

O femeie înaltă, prezentabilă şi extrem de liniştită

Potrivit acestuia, camerista este o persoană extrem de liniştită şi de tăcută. "Îi e foarte frică de câinele vecinilor şi nu te salută dacă nu o saluţi tu primul. Îi e frică de ceilalţi oameni, îi e frică de contactul cu ceilalţi. (…) I-am spus să intre în asociaţia de locatari, dar a răspuns că nu-i trebuie aşa ceva, că abia se descurcă cu fiica ei şi cu munca. Nu cred că voia să atragă atenţia asupra sa", a

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Polonia activează avioanele, după ce Rusia a lansat atacuri asupra Ucrainei

News.ro acum o ora
Avioane poloneze şi aliate au fost activate, miercuri dimineaţă, pentru a asigura siguranţa spaţiului aerian polonez, după ce Rusia a lansat atacuri aeriene vizând vestul Ucrainei, în apropiere de graniţa cu Polonia, a anunţat Comandamentul operaţio

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 9 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 9 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Cupa Mondială a Cluburilor: Chelsea este prima finalistă, după 2-0 cu Fluminense

News.ro acum 7 ore
Echipa engleză Chelsea Londra s-a calificat marţi seara în finala Cupei Mondiale a Cluburilor după ce a dispus, în semifinale, de echipa braziliană Fluminense, scor 2-0. La New York, pe MetLife Stadium, londonezii şi-au arătat intenţiile încă din st

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 10 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 8 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 9 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Peste 18.000 de persoane sunt izolate din cauza unui incendiu de vegetaţie care face ravagii în Catalonia

News.ro acum 8 ore
Autorităţile spaniole au ordonat marţi ca peste 18.000 de locuitori din provincia Tarragona din nord-est să rămână în case şi câteva zeci au fost evacuaţi, în timp ce un incendiu de vegetaţie a scăpat de sub control, mistuind aproape 3.000 de hectar

Bolojan: Cea mai mare parte a greutăţii fiscale rămâne pe industria jocurilor de noroc. Este o creştere a taxării de peste 40%. Nu mai avem bani. Ca să avem servicii de sănătate, spitale şi medici, trebuie să intre bani în sistem

Ziarul Financiar acum 10 ore
Pachetul fiscal adoptat de Executiv a adus o creştere substanţială a taxelor pentru industria jocurilor de noroc, transmite marţi premierul Ilie Bolojan. „Per ansamblu este o creştere a taxării de peste 40% a jocurilor de noroc. Nu s-a mai făcut în

Vremea

București
acum

23°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

23°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

15°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°