Cartea, unică în peisajul românesc, va fi lansată pe 25 mai, la Bucureşti, într-un cadru select
Recent, a ieşit de sub tipar cartea „Indianiştii din spaţiul românesc", lucrare aparţinând scriitorului şi profesorului focşănean, Florinel Agafiţei, cunoscut pentru preocupările sale în domeniul indianisticii.
„Este o contribuţie persoanlă a autorului, rezultată în urma propriilor experienţe avute ca urmare a contactului cu civilizaţia şi cultura indiană prin intermediul intelectualilor menţionaţi în cuprinsul scrierii, pe de o parte, şi a cercetărilor directe a izvoarelor cunoaşterii caracteristice subcontinentului indian, pe de altă parte", scrie Florinel Agafiţei în introducerea cărţii.
Prefaţa lucrării este semnată de scriitorul indianist Constantin Marin, care mărturiseşte că este printre cele mai reuşite din peisajul literaturii de acest tip.
„Cartea este una despre corespondenţe şi afinităţi spirituale, despre emoţionante mărturii şi evenimente care au marcat destinele şi sensul vieţilor unor prestigioşi intelectuali şi gânditori români. Sunt ilustrate, uneori, vieţi paradigmatice, închinate ştiinţei, cunoaşterii unor domenii ce nu au fost deloc sau aproape deloc supuse investigaţiei ştiinţifice în istoria gândirii de la noi", scrie Constantin Marin.