La numai patru zile după ce a învins-o pe Stoke în finala Cupei Angliei, Manchester City s-a impus şi în campionat în faţa aceluiaşi adversar. Echipa lui Roberto Mancini a câştigat cu 3-0 pe teren propriu şi a urcat pe locul 3, care asigură participarea direct în grupele Ligii Campionilor.
Argentinianul Tevez a deschis scorul în minutul 14, după o combinaţie rapidă cu Milner şi o finalizare superbă, pentru ca Lescott să dubleze avantajul lui City în startul reprizei a doua. Acelaşi Tevez a transformat impecabil o lovitură liberă cu 25 de minute înainte de sfârşitul meciului şi a stabilit astfel rezultatul final. Jucătorul sud-american a ajuns la cota 21 de goluri marcate în acest sezon, egalându-l în topul golgheterilor pe bulgarul Dimitar Berbatov.
„Carlos este un atacant fantastic, un jucător important pentru noi şi cred că va rămâne aici şi sezonul următor. Mi-a spus-o chiar el, îşi doreşte să rămână. E adevărat că în decembrie a avut ceva probleme, dar oricine îşi poate schimba părerea”, a declarat Roberto Mancini la finalul partidei, comentând o posibilă plecare a lui Tevez în această vară.
Manchester City are nevoie de victorie în ultima etapă, în care va întâlni pe Bolton, pentru a fi sigură de poziţia a treia în clasament, ceea ce înseamnă că Arsenal, căzută acum pe locul 4, va trebui să joace preliminarii pentru a se califica în grupele Ligii Campionilor.
La numai patru zile după ce a învins-o pe Stoke în finala Cupei Angliei, Manchester City s-a impus şi în campionat în faţa aceluiaşi adversar. Echipa lui Roberto Mancini a câştigat cu 3-0 pe teren propriu şi a urcat pe locul 3, care asigură participarea direct în grupele Ligii Campionilor.
Argentinianul Tevez a deschis scorul în minutul 14, după o combinaţie rapidă cu Milner şi o finalizare superbă, pentru ca Lescott să dubleze avantajul lui City în startul