Confraţii literari ştiau că Nicolae Ceau­şescu îl preţuia mult pe Marin Pre­da. Romanul său "Moromeţii", în­cununat cu marele Premiu de Stat în 1956, a fost desigur citit de secreta­rul CC Nicolae Ceauşescu. Dacă nu din curiozitate epistemică, fie şi nu­mai pentru îndeplinirea sarcinii de partid de îmbogăţire continuă a culturii generale. Prin destrămarea casei lui Moromete a putut astfel retrăi însăşi istoria ruperii familiei sale. În aceeaşi vreme, şi la fel ca Andruţă Ceauşescu din Tătărăi-Scorniceşti, la 60 km depărtare, în Siliştea-Gumeşti, plugarul Tudor Călăraşu, bo­tezat de fiul său în roman Ilie Mo­ro­mete, îşi bătea capul cum s-o scoată la capăt cu cei opt copii – cinci băieţi şi trei fete. Între "fonciirea" ce trebuie periodic plătită pentru loturile cu care fusese împroprietărit şi hrana gurilor din casă, plugarul Moromete se ţine-ncleştat de pământ. Admite orice, doar să nu vândă din proprie­ta­te. În cele din urmă, cei trei băieţi din prima căsătorie pleacă la Bucu­reşti cu oile şi cu caii.

Vestea că flăcăii îi ieşiseră de sub ascultare – înţe­le­gând să negustorească în be­ne­ficiul lor, nicidecum să trimită ca­pului de fa­milie banii –, i-o aduce lui Ilie Mo­ro­mete un anume Scămosul. Un con­să­tean mai original şi acesta deoarece abandonase plugul şi rariţa pentru negustoria de pene şi păsări cu circui­tul Siliştea – Capitală. Într-un final, toţi trei băieţii lui Moromete se rostuiesc la Bucureşti: Paraschiv se califi­că sudor autogen, Nilă ajunge paznic de bloc, iar Achim, mic negustor, proprietar de "mic consum alimentar". Sparge tiparul rural şi prima noră a lui Ilie Moromete. Paraschiv şi-a luat o ţi­gancă de nevastă, fapt de neconce­put acasă, în sat; aici, la oraş, cu avantajul sedentarizării bărbatului, după ea, în mahalaua bucu­reş­tea­nă. Singulară e însă aventura lui Niculae în Capitală. Copilul cel straniu şi fără de leac