Confraţii literari ştiau că Nicolae Ceauşescu îl preţuia mult pe Marin Preda. Romanul său "Moromeţii", încununat cu marele Premiu de Stat în 1956, a fost desigur citit de secretarul CC Nicolae Ceauşescu. Dacă nu din curiozitate epistemică, fie şi numai pentru îndeplinirea sarcinii de partid de îmbogăţire continuă a culturii generale. Prin destrămarea casei lui Moromete a putut astfel retrăi însăşi istoria ruperii familiei sale. În aceeaşi vreme, şi la fel ca Andruţă Ceauşescu din Tătărăi-Scorniceşti, la 60 km depărtare, în Siliştea-Gumeşti, plugarul Tudor Călăraşu, botezat de fiul său în roman Ilie Moromete, îşi bătea capul cum s-o scoată la capăt cu cei opt copii – cinci băieţi şi trei fete. Între "fonciirea" ce trebuie periodic plătită pentru loturile cu care fusese împroprietărit şi hrana gurilor din casă, plugarul Moromete se ţine-ncleştat de pământ. Admite orice, doar să nu vândă din proprietate. În cele din urmă, cei trei băieţi din prima căsătorie pleacă la Bucureşti cu oile şi cu caii.
Vestea că flăcăii îi ieşiseră de sub ascultare – înţelegând să negustorească în beneficiul lor, nicidecum să trimită capului de familie banii –, i-o aduce lui Ilie Moromete un anume Scămosul. Un consătean mai original şi acesta deoarece abandonase plugul şi rariţa pentru negustoria de pene şi păsări cu circuitul Siliştea – Capitală. Într-un final, toţi trei băieţii lui Moromete se rostuiesc la Bucureşti: Paraschiv se califică sudor autogen, Nilă ajunge paznic de bloc, iar Achim, mic negustor, proprietar de "mic consum alimentar". Sparge tiparul rural şi prima noră a lui Ilie Moromete. Paraschiv şi-a luat o ţigancă de nevastă, fapt de neconceput acasă, în sat; aici, la oraş, cu avantajul sedentarizării bărbatului, după ea, în mahalaua bucureşteană. Singulară e însă aventura lui Niculae în Capitală. Copilul cel straniu şi fără de leac