Camera Deputaţilor a eliminat ieri din Legea Educaţiei obligativitatea predării istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor şi au modificat Legea Audiovizualului, astfel încât CNA să poată amenda posturile radio şi TV cu până la 200.000 de lei pentru cenzură şi ingerinţe editoriale. Proiectele au fost aprobate tacit, fără dezbatere.
În ceea ce priveşte învăţământul în limba maternă, a fost aprobat un proiect depus de deputatul Mircia Giurgiu. Acesta a cerut abrogarea alineatului 8 al articolului 46 din Legea Educaţiei, care prevede că istoria şi geografia sunt predate în şcoli în limba maternă. Pentru acest proiect de lege, termenul-limită pentru dezbatere şi votul final era 1 mai 2011. Vicepremierul Marko Bela s-a declarat nemulţumit de adoptarea tacită a proiectului care, în opinia sa, ar putea arunca în aer coaliţia.
Tot prin aprobare tacită a trecut propunerea de modificare a Legii Audiovizualului, iniţiată de deputaţii PDL Raluca Turcan, Brânduşa Novac, Doiniţa Chircu şi Cezar Preda. Pe lângă amenzile mari pentru cenzură şi ingerinţe editoriale, proiectul prevede şi „gradualizarea" amenzilor pe care CNA le poate aplica posturilor de televiziune şi radio. Tot ieri a fost adoptată tacit propunerea legislativă prin care ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, devine membru permanent al CSAT. Camera Deputaţilor a eliminat ieri din Legea Educaţiei obligativitatea predării istoriei şi geografiei în limbile minorităţilor şi au modificat Legea Audiovizualului, astfel încât CNA să poată amenda posturile radio şi TV cu până la 200.000 de lei pentru cenzură şi ingerinţe editoriale. Proiectele au fost aprobate tacit, fără dezbatere.
În ceea ce priveşte învăţământul în limba maternă, a fost aprobat un proiect depus de deputatul Mircia Giurgiu. Acesta a cerut abrogarea alineatului 8 al articolului 46 din Legea Educaţiei, care prevede că