Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Traian Băsescu, audiat în procesul intentat lui Mugurel Surupăceanu: Justiţia trebuie să facă ceva!

Publicat in Antena 3, miercuri 18 mai 2011 ·

Preşedintele Traian Băsescu a fost la Judecătoria Sectorului 5 pentru a fi audiat în procesul intentat deputatului PSD, Mugurel Surupăceanu. Surupăceanu a acuzat anul trecut Administraţia Prezidenţială că ar favoriza consumul de droguri.

La sosirea la judecătorie, liderul României a făcut o declaraţie scurtă, spunând că "Instanţa decide". „Spaţiul public a ajuns atât de infestat şi cuvântul politic a devenit atât de lipsit de responsabilitate, încât cred că justiţia trebuie să facă ceva. (...) În primul rând, mă interesează prestigiul instituţiei şi al meu, şi pe urmă banii”, a declarat preşedintele Băsescu.

Şeful statului a stat aproximativ 25 de minute la judecatorie, timp în care a răspuns la 13 întrebări. „La acel moment, nu erau interzise etnobotanicele. Era nerealist să zicem „vă arestez”” a spus şeful statului în faţa judecătorilor.

Traian Băsescu, la sosirea în judecătorie

„Traian Băsescu nu este orice persoană. Sunt reprezentantul statului de zi cu zi. Am văzut acuzaţiile la adresa Administraţiei Prezindeţiale pe bloguri şi mi-a dat seama că trebuie să reacţionez”, a adăugat liderul României.

La ieşirea din sala de judecată, Traian Băsescu s-a oprit să stea de vorbă cu doi bătrâni care aveau înfăţişare la un proces pentru pământ. Preşedintele i-a întrebat când au termen şi le-a urat noroc celor doi.

Traian Băsescu, de vorbă cu doi bătrâni aflaţi la judecătorie

Preşedintele a depus acţiune în instanţă şi îi cere lui Surupăceanu daune simbolice de un leu, după ce acesta a afirmat într-o conferinţă de presă că Guvernul şi Preşedinţia favorizează şi susţin consumul de droguri uşoare.

Mai exact, deputatul PSD a susţinut, la jumătatea lunii februarie, că anumite grupuri de interese PDL din guvernul Boc sunt legate de afacerea cu droguri uşoare.

Surupăc

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Informări publice - 14 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 43 minute
Adolf Fazakas anunţă obţinerea A.C. Nr. 78/27.06.2025, începerea lucrărilor de construcţie şi împrejmuire casă Str. Venus, Nr. 14, loc. Săcele, jud. Braşov, CF 117.032. Tel: 0754514304. *** S.C. Maurer Villas S.R.L., în calitate de titulară, anunţă

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 5 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 9 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 9 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 13 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 5 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 6 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

FOTO Uluitor! De ce a fost oprită finala de la Wimbledon dintre Jannik Sinner și Carlos Alcaraz

Gazeta Sporturilor acum 7 ore
Moment bizar în timpul finalei de la Wimbledon, Și Emma Răducanu a reclamat același lucru în partida cu Mimi Xu, serviciul acesteia fiind întrerupt de un dop de șampanie care a zburat pe teren.

Vremea

București
acum

22°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

20°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

17°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°